Ultimele informații venite dinspre Steaua anunță că transferul lui Gabriel Iancu, jucătorul ochit de Gigi Becali de încă de acum două luni, este ca și făcut. Astfel, Laurențiu Reghecampf vede rezolvată una dintre cele mai mari probleme ale echipei sale, aceea a absenței unui jucător ofensiv de picior stâng. Venirea lui Iancu va schimba multe în sistemul de joc al Stelei, iar mai mulți fotbaliști din lotul actual al roș-albaștrilor nu își vor mai găsi loc nici pe banca de rezerve și vor pleca aproape sigur și ei în această iarnă.
În formula 4-2-3-1, Iancu poate fi folosit în banda stângă, ceea ce ar însemna automat trecerea lui Tănase în spatele lui Rusescu, însă noua achiziție a Stelei se simte mai bine în spatele vârfului. Tănase va rămâne pe stânga, Chipciu va fi extrema dreaptă, iar Adi Popa pare condamnat să devină o rezervă de lux pentru roș-albaștri. Rocha, al doilea golgheter al echipei, are șanse aproape nule de a mai rămâne în Ghencea, după evoluțiile slabe din ultimele două luni, dar și după ce muntenegreanul Nikolic a devenit a doua opțiune în viziunea lui Reghecampf.
IATĂ‚ CUM AR ARĂ‚TA STEAUA CU IANCU:
Tătărușanu – Georgievski, Chiricheș, Szukala, Latovlevici – Pintilii, Bourceanu – Chipciu, IANCU, Tănase – Rusescu
3 fotbaliști de picior stâng avea Steaua în lot până la venirea lui Iancu, toți cu profil defensiv: Pârvulescu, Latovlevici și Filip
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER