CFR a avut o seară de vis pe Teatrul viselor, dar a ratat calificarea în primăvara Ligii din cauza victorie Galatei la Braga. Clujenii rămân însă cu victoria uriașă în fața celor de la Manchester și cu primăvara Europa League. Bastos a declarat imediat după meci că tot răul va fi înspre bine: „Poate vom fi ca Braga! Vreau să jucăm finala Europa League” „Braga a ieșit din grupă și a mers în finală. Poate facem și noi așa. Cred că toată România este fericită. Am făcut treaba bună, eu sunt cu capul la CFR, nu mă gândesc la transferuri. Sunt fericit la CFR și vrea să merg în finala Europa League”, a declarat Bastos la Digi Sport.
Campioana României, CFR Cluj, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Manchester United și a ratat calificarea în optimile Ligii Campionilor, însă, de pe locul trei al grupei H, va evolua în 16-imile Ligii Europa.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Luis Alberto, în minutul 56, cu un șut de la 25 de metri în vinclul porții apărate de De Gea.
Manchester United: De Gea – Jones, Wootton, Smalling, Buttner – Powell (Macheda ’73), Cleverley (Scholes ’45), Giggs (Fletcher ’86) – Welbeck, Rooney, Hernandez. Antrenor: Alex Ferguson.
CFR Cluj: Felgueiras – Ivo Pinto, Cadu, Piccolo, Rada – G. Mureșan, Luis Alberto – Sougou (Kapetanos ’90+2), Rui Pedro (Aguirregaray ’71), Camora – Bastos (Maftei ’78). Antrenor: Paulo Sergio.
Cartonașe galbene: Scholes ’90 / Cadu ’49, Felgueiras ’90+3.
Arbitri: Daniele Orsato (central) – Mauro Tonolini, Massimiliano Grilli (asistenți) – Andrea De Marco, Mauro Bergonzi (asistenți suplimentari) – Lorenzo Manganelli (rezervă) – toți Italia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER