Autorul primului gol al Rapidului în meciul cu Oțelul Galați (2-3), Ovidiu Herea, spune că jucătorii vor pleca din Giulești dacă șefii clubului nu vor veni să lămurească situația clubului în fața echipei în zilele următoare.
„Eu sunt unul dintre jucătorii care și-au depus memoriu, dar asta nu înseamnă că nu mi-l pot retrage. Am vrea doar ca unul dintre oamenii din conducere să vină să vorbească și cu noi. Suntem confuzi, nu știm ce se întâmplă cu noi. Îmi pare rău de suporteri, dar trebuie să înțeleagă că noi nu mai putem juca așa. Nu mă gândeam vreodată că un club ca Rapid poate ajunge în situația asta. Nu cred că Rapid va retrograda, este un brand foarte mare, cu suporteri minunați și sigur asta nu se va întâmpla. Dacă ar veni cineva să ne spună ce se întâmplă, îmi doresc să rămân în Giulești. Altfel, incertitudinea ne afectează”, a spus Herea la Fanatik Show, pe DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER