Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat, luni, că sunt câteva cluburi care au interesul ca Federația Română de Fotbal să renunțe la sistemul de licențiere, precizând că se fac presiuni în acest sens.
„Sunt interese mari să se renunțe la sistemul de licențiere. Să urmăriți să vedeți ce se va întâmpla zilele următoare. Sunt câteva cluburi care au mari probleme cu datoriile și vor ca sistemul de licențiere să fie scos. Nu uitați că echipe cu tradiție, precum Poli Timișoara sau Universitatea Craiova au fost desființate din cauza problemelor fiannciare. Chiar și la Iași, Politehnica a fost desființată din aceeași cauză. Nu e posibil ca pentru unii să se aplice o măsură, iar pentru alții nu”, a spus Florin Prunea.
Oficialul grupării ieșene a menționat că nu dorește ca etapa XX-a a Ligii I, ultima din aceast an, să fie reprogramată în 2013. „Noi ne-am stabilit un program și nu mi se pare normal ca acesta să fie dat peste cap mereu când cuiva nu-i convine ceva. S-a stabilit că se joacă trei etape din retur, să se joace. Noi avem deja stabilit programul de pregătire din Antalya, ce facem? Nu e posibil așa ceva”, a precizat Prunea.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER