După ce a ratat optimile Ligii și a ieșit din lupta pentru titlu, campioana dă afară cel puțin 11 jucători
Cu excepția lui Felgueiras, toate vedetele campioanei sunt de vânzare. Șefii din Gruia se bazează pe creșterea de cotă după participarea în grupele Ligii Cum programul la primăvară va fi mult mai lejer, CFR vrea să renunțe și la fotbaliștii care nu mai prind prima echipă
CFR intră în această iarnă în reconstrucție, Paszkany și Mureșan dorind să formeze o echipă cu care să atace titlul în sezonul următor. Cum lotul este unul extrem de numeros – de 35 de jucători – campioana va renunța în mod sigur la fotbaliștii care au șanse foarte mici să joace în retur. Este vorba despre Mincă, Diogo, Hora, Nicoară, Kivuvu, Celestino, Martinez și Panin. „Lotul este prea numeros și este greu să lucrezi în asemenea condiții. Pe cei care vor pleca îi vom respecta în continuare”, a anunțat antrenorul Paulo Sergio.
Își vând și vedetele
Campioana vrea să dea și lovituri pe piața transferurilor. Cum Europa League nu este o miză deosebită din punct de vedere financiar, șefii din Gruia le dau voie vedetelor să plece dacă obțin sume consistente de transfer. Pentru Kapetanos se cer 3 milioane de euro, Sougou are clauză de reziliere de 4 milioane, iar Bastos poate pleca pe aceeași sumă. În locul jucătorilor care vor pleca vor fi aduși tot fotbaliști din Portugalia.
Doar Felgueiras nu e transferabil
Formația din Gruia mai vrea să scape de Maftei și Mureșan, din cauza salariilor de câte 20.000 de euro lunar pe care cei doi le au. Primul a avut evoluții mult sub așteptări în acest sezon și nu mai este văzut ca o variantă viabilă pentru centrul apărării. Mureșan este de mai mult timp pe lista de transferuri, șefii considerând că acum este ultima ocazie când ar putea să scoată bani pe el. Singurul jucător pe care conducerea nu ar dori să îl cedeze în această iarnă e portarul Felgueiras, care a avut evoluții foarte bune în sezonul de toamnă.
Lotul este prea numeros și este greu să lucrezi în asemenea condiții. Pe cei care vor pleca îi vom respecta în continuare Paolo Sergio, antrenor CFR Cluj
Cine ar putea să plece de la CFR Nume Suma cerută Mincă 300.000 de euro Diogo 300.000 de euro Hora 500.000 de euro Nicoară 500.000 de euro Kivuvu gratis Celestino gratis Martinez gratis Panin gratis Mureșan 1.000.000 de euro Maftei 400.000 de euro Pinto 3.500.000 de euro Sougou 4.000.000 de euro Bastos 4.000.000 de euro Kapetanos 3.000.000 de euro
35 de jucători are în acest moment CFR sub contract 26 de fotbaliști vrea să aibă campioana în retur
Nu se pregătesc deloc pe Someș Jucătorii lui Paulo Sergio (foto) au intrat deja în vacanță și urmează să se reunească pe 9 ianuarie. Aceștia nu se vor întâlni însă la Cluj, ci la București, de unde vor pleca spre Spania cu o cursă aeriană. Fotbaliștii străini au primit acceptul să ajungă direct în Spania pe 10 ianuarie, atunci când va începe cantonamentul la care participă majoritatea cluburilor din Liga I. Clujenii nu doresc să facă antrenamente la Cluj din cauza temperaturilor scăzute. (Daniel LUP)
Deac: „Am fi mai săraci fără Rapid„ Ciprian Deac (foto) nu uită că a trecut sezonul trecut prin Giulești și le transmite un mesaj de încurajare foștilor săi colegi. „Am fi mai săraci fără Rapid, e un club foarte mare la noi în țară. Îmi pare rău de ce se întâmplă acolo, am vorbit cu foști colegi de-ai mei. Sper să își vor reveni”, a declarat Deac înainte să plece în vacanță. Mijlocașul a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Rapidului sezonul trecut, când a marcat 9 goluri în 30 de meciuri jucate sub comanda lui Lucescu junior.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER