Olandezul Wesley Sneijder se apropie și se îndepărtează de Anji Mahacikala cu fiecare condiție acceptată și modificată ulterior de-a lungul tratativelelor care durează de astă vară. Fotbalistul lui Inter a obținut de la ruși salariul dorit, 10 milioane de euro, însă impresarii l-au sfătuit să pluseze și să ceară și bonusuri de performanță.
Această solicitare i-a făcut pe estici să bată un pic în retragere, având în vedere că noua politică a clubului este aceea a optimizării cheltuielilor, după legea fair-play-ului financiar impusă de UEFA, iar inflația salariilor este una dintre problemele clubului din Daghestan.
Sneijder este dorit cu insistență la Anji de managerul Guus Hiddink, însă nu toată lumea îl așteaptă cu brațele deschise la clubul rus. Fostul său coechipier de la Inter, Samuel Eto’o, are o problemă cu olandezul din vremea când amândoi evoluau în Italia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER