Campionul mondial al greilor, Vitali Klitschko a ales să privească de la distanță schimbul de pumni și îmbrâncelile colegilor din Parlamentul ucrainean.
Vitali Klitschko este liderul partidului UDAR (Lovitura) care a intrat în premieră, în Parlament.
Numele Klitschko pare indisolubil legat de box. În prima zi a mandatului său de parlamentar, Vitali Klitschko (41 ani), campionul mondial al greilor la versiunea WBC a trăit clipe asemănătoare celor din ringul de luptă, însă de această dată din postura de spectator.
Chiar în deschiderea primei sesiuni a noii legislaturi, câțiva zeci de deputați s-au încăierat, reprosându-și dezertarea cu scopul de a se alătura forțelor pro-guvernamentale din Parlament.
Pumni împărțiți la stânga și la dreapta, îmbrânceli, croșee de dreapta sau de stânga expediate de cei mai abili, totul desprins parcă dintr-un meci cu miză de titlul mondial. Rezervat, Vitali Klitschko, cel care se află pe locul secund al eficienței KO din istoria „greilor”, cu un procentaj de 87,23%, după Rocky Marciano (87,76%) a ales să privească disputa de la distanță, vizibil plictisit de tentativele pugilistice ale colegilor politicieni. De altfel, acestea nu sunt primele scene de box din Parlamentul ucrainean. În urmă cu doi ani secvențele în care aleșii poporului se băteau cu ouă și își împărțeau „frățește” pumni făceau înconjurul lumii, ca în această primăvară scenele de local kombat să recidiveze din cauza disputelor lingvistice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER