Primii zece sportivi ai județului Mehedinți au provenit și în acest an de la CSSLTTL Orșova. Gala Sportului Mehedințean a fost dominată și în 2012 de componenții sporturilor nautice. Cele două secții, de canotaj și kaiac-canoe, ale Clubului Sportiv Școlar al Liceului Teoretic „Traian Lalescu” Orșova și-au împărțit toate distincțiile.
Dacă sportivul de pe primul loc se poate lăuda cu trei medalii de aur, cucerite la Campionatul Mondial, European și Balcanic de juniori, ultima clasată în top, Iuliana Țăran (kaiac-canoe), a obținut „doar” un aur și un argint la Europene, fiind în același timp și campioană națională de seniori, deși va fi și anul viitor junioară! Așadar, cel mai bun sportiv care reprezintă cluburile din Mehedinți a fost desemnat canotorul Neculai Aniculesei. Sportivul născut în județul Suceava a încheiat junioratul, iar de anul viitor va reprezenta doar CS Dinamo București, la malul Dunării neexistând secții de seniori De altfel, niciunul dintre premianții de la Orșova nu e originar din Mehedinți, majoritatea provenind din zona Moldovei. „Sunt foarte mândru de acest premiu. Am muncit mult, dar a meritat efortul. Voi concura pentru Dinamo anul viitor și sper să fiu tot primul, deși va fi mai greu la tineret și seniori. Nu știam nimic despre acest sport până acum trei ani și jumătate. Am fost selecționat de domnul Maliș, a început să-mi placă pe apă, am muncit din greu și rezultatele au venit”, a spus Aniculesei. Doar 700 de lei pentru sportivul anului
Laureații nu au fost recompensați însă pe măsura rezultatelor, ocupantul primului loc primind din partea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mehedinți doar 700 de lei!
„Suntem mândri pentru rezultatele noastre, mai ales că peste 90 la sută dintre ele au fost obținute anul acesta de secția de canotaj. Până la urmă și Mehedințiul se poate bucura de aceste medalii, pentru că nu multe județe se pot lăuda cu nouă campioni mondiali. Noi de ani buni sunt în top. Suntem recunoscuți și pe plan mondial ca cel mai bun centru de juniori la sporturile nautice. Suntem în România principala pepinieră, iar acest lucru ne obliga să avem continuitate în rezultate și îmi doresc ca în 2016, printre medaliații olimpici, să se regăsească și sportivi proveniți de la Orșova. În 2013 sper să avem măcar aceleași rezultate, pentru că nu e simplu să ai nouă campioni mondiali și europeni. Sunt mai mulți factori care contribuie la aceste rezultate an de an. În primul rând o selecție foarte bună, dar și condițiile climaterice de pe lacul de acumulare de la Orșova ne sunt favorabile”, a precizat Cristian Maliș, antrenorul secției de canotaj.
Deși a reușit să promoveze în Liga I de fotbal după 7 decenii, CS Turnu Severin nu a primit vreun premiu special din partea DJST Mehedinți
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER