Sirena de final! Camelia Potec a anunțat că se retrage din activitatea competițională

Redactor:
Marius Hutu
Sirena de final! Camelia Potec a anunțat că se retrage din activitatea competițională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Camelia Potec (30 ani) a anunțat ieri că se retrage din activitatea competițională, întrucât a ajuns la concluzia că nu mai poate face nimic notabil la Campionatele Mondiale din 2013, din Barcelona

Campioana olimpică de la Atena s-a retras dar rămâne în natație, pentru început ca secretar federal

Nici nu s-au stins bine ecourile retragerii Alinei Dumitru că ieri a venit rândul unei alte mari campioane să spună adio sportului de performanță. După patru luni de meditație, înotătoarea Camelia Potec a ajuns la concluzia că trebuie să pună punct unei cariere excepționale de 22 de ani, încununată cu o sumedenie de medalii și recorduri.

Cami va lucra în federație

Campioana olimpică de la Atena a făcut anunțul într‑o conferință de presă, iar momentul retragerii a fost prevestit de o alarmă a Hotelului Intercontinental, care a început să țiuie chiar înainte ca Potec să articuleze primele cuvinte. „Am foarte mari emoții. Am avut timp suficient de gândire și era important pentru mine să simt că iau decizia corectă. După patru luni distanță de la JO decizia a venit!”, au fost primele cuvinte rostite de Camelia, vizibil emoționată și pregătită cu șervețele pentru lacrimi. „Acum două zile (n.r. miercuri) am fost la ANST pentru a discuta despre renta viageră. Am decis să completez această cerere din mai multe motive. În 2013 sunt Campionate Mondiale și dacă aș fi vrut să mă întorc, n-aș mai fi putut merge la această competiție. Apoi, în urma unor discuții cu președintele FR de Natație (n.r. Viorel Păunescu), am primit o propunere oportună și motivantă, de a fi secretar federal în cadrul federației. Cred că e momentul să aduc pentru natație ceva nou. Până acum am stat în fața camerelor de luat vederi, acum e timpul să stau și în spate și să ajut dintr-o altă postură”, a continuat Potec.

Fosta mare campioană a ținut însă să precizeze că este o retragere definitivă din competițiile internaționale. „Azi (n.r. ieri) nu este o festivitate de retragere, se poate oricând să mă răzgândesc. Voi înota în continuare de 4-5 ori pe săptămână, iar în vară voi participa de plăcere la Campionatele Naționale, dar în afara concursului. Voi intra în bazin pentru sufletul meu, pentru inima mea, întrucât natația este viața mea, este sportul care m-a făcut om”, a mai spus Potec. Înainte de a lua această decizie, sportiva s-a consultat inclusiv cu ultimul ei antrenor, Philippe Lucas: „Mi-a spus că în următoarele luni, până la Mondialele de la Barcelona, e absolut imposibil să mai pot ajunge la o formă optimă”

Povestea aurului de la Atena

Fără doar și poate, medalia de aur obținută în proba de 200 metri liber la Jocurile Olimpice de la Atena 2004 reprezintă vârful carierei Cameliei Potec. Campioana a rememorat pentru ProSport momentele de aur de la vremea respectivă. „Multă lume vorbește de 200, dar s-a uitat de cursa de 400 de metri. Era proba la care speram într-o clasare pe podium, în condițiile în care m-am și calificat în finală cu al doilea timp. La final am terminat însă doar pe locul 4 și am fost tare dezamăgită, eram deja la al doilea loc 4 după ce am terminat la fel și la Sydney. Am intrat apoi în cursa de 200 de metri, fără prea multe speranțe. Psihic și motivată nu eram pregătită pentru această probă.  În semifinale m-am calificat cu al 11-lea timp, iar în finală am avut al șaptelea timp. În finală am concurat pe culoarul de margine și n-am avut niciun reper vizavi de evoluția mea. Mi-am zis doar să-mi fac cursa mea, iar când am ajuns la final am auzit doar țipetele antrenoarei, nu știam însă pe ce loc am terminat. Abia după 2-3 secunde, după ce m-am uitat pe tabelă, am văzut că am câștigat cursa”, a realizat o incursiune în timp Camelia Potec.

Cami este o fată excepțională, care ar fi putut alege modelingul, dar a preferat munca. Nu a făcut modeling, dar a ajuns un model pentru toți sportivii României
Carmen Tocală, președinte ANST

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×