Federația Sud-africană de Fotbal (SAFA) a anunțat, luni, că a deschis o anchetă privind meciurile de pregătire pentru Cupa Mondială din 2010, ce au fost trucate, și că îi cere propriului său președinte să dea explicații și să renunțe provizoriu la funcție, informează AFP.
„A fost formată o comisie de anchetă și președintele (Kirsten Namatandani) va fi audiat pentru a da explicații în legătură cu acest dosar. Comitetul Executiv i-a cerut președintelui să renunțe provizoriu la funcție”, se arată într-un comunicat al SAFA.
Comisia de anchetă, ce va fi prezidată de un judecător care nu mai profesează, îi va audia și pe fostul director general al SAFA, Lesley Sedibe, precum și pe Steve Goddard, șeful arbitrilor în perioada respectivă.
„SAFA își cere scuze și a făcut totul pentru ca acest caz să fie tratat foarte rapid și cu seriozitate maximă”, se menționează în comunicatul forului.
Federația sud-africană a luat aceste măsuri ca urmare a publicării de către FIFA a unui raport în care se arată „într-un mod irefutabil” că meciurile de pregătire pentru Cupa Mondială din 2010, disputate de Africa de Sud, țara ce a găzduit competiția internațională, au fost trucate.
Instigatorul fraudei a fost Wilson Raj Perumal, om de afaceri din Singapore condamnat deja pentru fapte similare, în special în Finlanda, în 2011.
Raj Perumal folosea o firmă care avea ca scop declarat participarea la dezvoltarea fotbalului, dar care în realitate contribuia la coruperea federației sud-africane în scopul aranjării meciurilor amicale ale echipei naționale. „Perumal și 4U au abordat SAFA înainte de Cupa Mondială și i-au propus un ajutor pentru dezvoltarea arbitrajului. Oferta includea punerea la dispoziție a arbitrilor acreditați de FIFA pentru meciurile de pregătire pentru CM-2010”, a precizat forul sud-african.
În meciurile amicale dinaintea CM, naționala Africii de Sud s-a impus cu scorul de 5-0 în fața Guatemalei, cu 2-1 în fața Columbiei și cu 4-0 în fața Thailandei, după care a remizat cu Bulgaria, scor 1-1.
Aceste jocuri au provocat suspiciuni în perioada respectivă, din cauza penaltiurilor controversate, în special partidele cu Guatemala și Columbia. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER