Curtea de Apel București a motivat decizia luată în vară în cazul Universității Craiova. „FRF a făcut un exces de putere”, este explicația judecătorilor.
„Craiova a retrogradat din punct de vedere legal, sportiv. Nimeni nu s-ar opune ca Universitatea Craiova să revină cu aceiași jucători și să vedem. Cine poate să îi oprească? Dacă Instanța Judecătorească spune că am greșit, atunci intervine FIFA și Justiția românească. Noi nu am greșit cu nimic”, a declarat Dragomir după ce a văzut motivarea judecătorilor.
Adrian Mititelu nu vrea însă să audă de o revenire a foștilor jucători la Universitatea, iar o revenirea a sa în fotbal este exclusă până când FRF nu va plăti despăgubiri.
„Niciodată acei jucători, conform legii, nu se mai pot întoarce la Craiova. Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Dragomir crede că se poate spăla chiar atât de ușor pe mâini? Mi-ai creat prejudiciu, o să plătești pentru asta. Să nu uite că pentru această faptă are dosar la DNA cu sechestru pe case.
În legătură cu U Craiova, eu nu mai sunt fraierul fotbalului românesc ca după ce fostul comitet executiv m-a tâlhărit și mi-a distrus sănătatea, eu să mai bag vreun leu în fotbalul nostru. Acei oameni trebuie să știe că în cei 6 ani c\t am condus Craiova, eu am băgat peste 20 de milioane de euro în Universitatea Craiova, mi-am pus gaj casa în care locuiesc plus alte proprietăți pe care le mai dețin. Ca să fiu sincer până la capăt, din cauza acestei situații, nici nu mai am bani să mă înham la un asemenea proiect. Ce soluție văd eu? Un nou proiect la Craiova condus de mine îl voi putea face doar dacă voi primi despăgubire de la FRF deoarece acei jucători nu se mai pot întoare la Universitatea, conform legii”, a spus Adrian Mititelu pentru www.prosport.ro
Cei mai importanți jucători care plecat liberi de contract de la Universitatea Craiova: Silviu Lung, Găman, Bărboianu, Andrei Prepeliță, Dănănae, Florin Costea, Dragoș Firțulescu și Gângioveanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER