Dinamo ar fi putut pierde la „masa verde” meciul cu oltenii, în cazul în care Issa Ba ar fi intrat pe teren
Senegalezul figura în primul unsprezece, dar a fost înlocuit cu Koulibaly, chiar pe tunelul de la vestiare
În prima etapă a returului, Dinamo s-a impus, cu 4-2, acasă, în fața ultimei clasate, CS Turnu Severin. Matei, Dănciulescu, Alexe și Țucudean l-au „executat” pe portarul Marinescu, dar totul ar fi fost zadarnic, în cazul în care arbitrul de rezervă nu le-ar fi semnalizat o importantă neregulă membrilor staff-ului tehnic al dinamoviștilor, chiar cu cinci minute înainte de startul partidei disputate pe 3 decembrie! „Rezerva” Iulian Călin (foto) s-a dus cu foaia de joc la Dorinel Munteanu, care tocmai se îndrepta spre banca tehnică a echipei sale, și l-a atenționat: „Issa Ba are viza medicală expirată. Dacă nu-l scoateți din lot, o să pierdeți meciul cu 3-0 la masa verde!”
Jucătorul n-a primit nicio explicație!
Titular pe foia de joc de la masa presei, mijlocașul senegalez a fost prezentat în ultimul moment drept accidentat, chiar dacă a efectuat toată încălzirea dinaintea partidei, alături de ceilalți zece jucători nominalizați în prima echipă. În locul său, cu doar câteva minute înainte de meci, a fost introdus pe teren Paul Koulibaly. În realitate, Munteanu, consternat de ceea ce i-a transmis Iulian Călin, a mers imediat la fotbalistul senegalez și i-a spus sec: „Issa, nu poți juca azi, pentru că sunt probleme cu viza ta medicală”. Șocat de ceea ce i s-a întâmplat, jucătorul le-a cerut în acea seară explicații oficialilor echipei și, cum nimeni nu l-a putut lămuri cu exactitate, africanul a ales să protesteze după meci și a refuzat să meargă cu restul echipei în cantonamentul de la Săftica.
CFR, salvată de un observator UEFA
CFR Cluj ar fi putut rata calificarea în grupele Ligii dintr-un motiv asemănător. În meciul tur al play-off-ului cu Basel, ardelenii îl trecuseră ca rezervă pe Felice Piccolo, deși acesta era suspendat. Eroarea a fost sesizată de un observator al UEFA, iar acesta l-a anunțat pe antrenorul de portari al echipei din Gruia, Ion Manu. Cei doi se cunoșteau din fotbalul arab, acolo unde în trecut au lucrat la același club. Fundașul a fost scos imediat din lot și CFR a abordat partida cu numai șase rezerve!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER