După înregimentarea mijlocașului de bandă Adrian Gheorghiu de la FC Vaslui, nemțenii au reușit și repatrierea fundașului dreapta Andrei Dumitraș care nu a confirmat pe deplin în Ghencea în sezonul de toamnă.
Din cele patru oferte avute, Andrei a ales cu sufletul pentru gruparea de sub Pietricica fiind decis să confirme la formația care l-a propulsat în fotbalul mare.
„Am semnat pe cinci ani cu Ceahlăul, deși am avut alte oferte. Două au venit din țară, de la echipe cu nume în România, iar o alta din afară. Am ales dupa o analiză serioasă a tuturor ofertelor făcută împreună cu impresarul meu. La Ceahlăul m-am simțit cel mai bine și am fost foarte apreciat. A fost cel mai important atu în momentul deciziei mele. Vreau să joc și să prind din nou încredere, iar rezultatele să fie dintre cele mai bune”, a declarat Andrei Dumitraș.
Andrei Dumitras a evoluat pentru „urșii carpatini” în sezonul 2011- 2012 în 31 de partide de campionat și una din Cupa României, bifând toate minutele în 29 dintre ele.
Reunirea lotului la gruparea din Piatra Neamț este prevazută pentru data de 10 ianuarie 2013.
Articol scris de Dan Eșanu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER