Chiar dacă mai sunt doi ani până când îi expiră mandatul lui Mircea Sandu la șefia FRF, acesta anunțând deja că nu va mai candida pentru un nou mandat, există deja potențiali candidați care vor să preia funcția cea mai importantă din fotbalul românesc.
Dumitru Dragomir a vorbit despre șansele pe care le vor avea cei care vor candida la fotoliul de președinte al FRF.
„Cine ar fi mai nimerit dintre Hagi și Gică Popescu? Oricare, eu îi susțin pe amândoi, așa cum îl susțin și pe Chivu dacă el va dori să candideze. Ionuț Lupescu? E, aici e altă poveste. el e un băiat inteligent, însă dacă vrea președinte la FRF, atunci înainte trebuie să aibă o discuție lămuritoare cu mine. Altfel nu se poate, trebuie să punem niște lucruri la punct, încă nelămurite din momentul în care el a fost la federație. Să se gândească la faptul că dacă nu va avea sprijinul meu, nu va fi niciodată în viața lui șef la Casa Fotbalului”, a declarat Dragomir la gsptv.
Retragerea lui Mircea Sandu l-a pus și pe Dragomir pe gânduri, acesta fiind în dubii dacă să mai candideze pentru un nou mandat în fruntea LPF.
„Retragerea lui Mircea Sandu m-a pus pe gânduri, s-ar putea să-l urmez și eu și să nu-mi mai doresc și al cincilea mandat în fruntea LPF”, a mai declarat Dragomir.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER