După ce George Copos a introdus clubul Rapid în insolvență la finalul sezonului de toamnă, modelul din Giulești este pe cale să fie preluat și de rivalii de la Dinamo, grupare care, de asemenea, se confruntă cu grave probleme financiare. Însă ingineria găsită de „Berlusconi din Giulești” pentru a scăpa de o parte din cheltuielile imense pe care le avea de suportat la echipa de lângă Podul Grant a atras atenția Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, care anunță că va monitoriza atent felul în acre decurg operațiunile de la clubulul alb-vișiniu. Într-un comunicat remis joi, AFAN spune că va trimite un responsabil care va veghea ca George Copos să nu încalce legile în vigoare, sub pretextul insolvenței.
„Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori (AFAN) anunță că a cooptat în echipa sa un specialist în proceduri de insolvență, cu ajutorul căruia își propune să împiedice transformarea acestui mijloc legislativ de redresare financiară în pârghie folosită pentru ștergerea obligațiilor salariale pe care cluburile le au față de fotbaliștii angajați.
AFAN, ca organism sindical adresat jucătorilor de fotbal din România, denunță drept scandalos modul în care este „manageriată” starea de insolvență de la SC FC Rapid SA București. Venim cu acest demers cu atât mai mult cu cât tinde să se transforme într-o „modă”, dat fiind că persoane care conduc clubul Dinamo declară că se pregătesc să procedeze similar.
În opinia și în interpretarea noastră, adevărul despre procedura de insolvență în care se află acum SC FC Rapid SA București înseamnă următoarele:
George Copos, prin dubla sa calitate, respectiv cea de personaj care controlează în continuare societatea Rapid și cea de cel mai important creditor, folosește starea de insolvență pentru a rezilia unilateral și discriminatoriu contracte ale anumitor fotbaliști ai clubului. Acesta pare singurul deziderat important al insolvenței de la Rapid.
Mai mult, considerând declarațiile din ultimele zile oferite pe diverse canale media de președintele Ion Taban, rezilierile se efectuează pe criterii de necesitate fotbalistică sau de valoare a fotbaliștilor în cauză. Deloc pe baza unei strategii de natură specifică, stabilită la nivelul administratorului judiciar și prin expertiza acestuia! Nu regăsim acest administrator judiciar sub nici o formă la nivelul deciziilor anunțate în ultimele zile, ci numai ca girant birocratic și formal al deciziilor luate!
Asistăm consternați la faptul că aceste decizii sunt anunțate cu nonșalanță la persoana întâi, ca hotărâri pe care conducătorii Rapidului și le asumă, independent de vreo eventuală strategie a administratorului. Asta demonstrează tocmai că, în realitate, starea de insolvență la Rapid este o campanie de remaniere a lotului manevrată și impusă de George Copos!
În spiritul conceptului de insolvență, deci al mai coerentei valorificări a resurselor clubului, nu înțelegem de ce renunță Rapid la fotbaliștii săi, indiferent de numele acestora, din moment ce fiecare are o anumită cotă, respectiv valoare. În contextul stării de insolvență, valoarea unui fotbalist se constituie în cel mai prețios activ al societății! Aceste active sunt abandonate cu seninătate și, în mod incompatibil cu ceea ce presupune, ca acțiuni, insolvența. Este evident, prin urmare că, de fapt, George Copos nu încearcă decât să „rezolve” la o presiune redusă din partea suporterilor și a mass media, sub căciula insolvenței, cheltuieli asumate contractual!
În consecință, AFAN va reacționa, dat fiind că respectarea și civilizarea relațiilor contractuale club-fotbalist, pentru care sindicatul fotbaliștilor a militat și a muncit în ultimii ani în fotbalul românesc sunt, astfel, grav atinse de „ideea” cu care a venit George Copos.
AFAN a angajat în aceste zile un expert care va avea rolul de a strânge informații și de a superviza ca observator independent, modul în care se derulează insolvența, atât la Rapid cât și la alte cluburi care își vor declara această stare. Cu ajutorul acestui expert, AFAN va veghea asupra respectării legislației în vigoare, îndeosebi în ceea ce presupune onorarea relațiilor contractuale între cluburi și jucătorii de fotbal. Această initiativă ne va pemite să denunțăm apoi public orice abuz sesizat și să oferim gratuit consiliere fotbaliștilor ale căror cluburi intră în insolvență”.
Tot în comunicatul AFAN se face și o motivare a suspiciunilor care planează asupra lui George Copos:
„Copos rămâne un deschizător de drumuri. După ce, în 2005, ca vicepremier, a aruncat în aer sportul, determinând legislativ posibilitatea ca sportivii să fie angajați nu cu contracte de muncă, ci ca prestatori de servicii, vine acum cu o nouă invenție, cu care caută să-și arunce peste bord datoriile acumulate la Rapid! Dacă fotbaliștii ar fi angajați cu contracte de muncă, și-ar recupera salariile din fondurile de garantare ale statului în momentul intrării societății în insolvență. Practic, Copos a centrat în 2005 și a dat cu capul în 2012!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER