Am avut întâi tentația de a pune pe hârtie o echipă a celor care în ultimul timp au fost cât pe ce să ajungă la Steaua, dar n-au mai ajuns. Niță, Rui Duarte, Milanov, Teixeira, Maxim, Tatu, Curelea. La cei mai mulți dintre ei a fost vorba de bani, ai lor, sau, cazul lui Tatu, ai impresarilor.
Nu e clar pe ce aplicație de mobil s-a vorbit cu Maxim, dacă s-a vorbit, dar dacă perla Pandurilor auzea la televizor de un salariu de măcar 15.000 de euro pe lună, probabil că n-ar mai fi fost atât de orgolios și părțile s-ar fi înțeles. La fel și cu Milanov, la 20.000 pe lună semna din zbor, se ruga el de cei doi patroni să se înțeleagă. La jumătate din acea sumă, s-a ales praful de acordul patronilor.
Prima tentație ar fi de a critica politica salarială a Stelei, care din pricina sumelor nu grozav de mari pe care le oferă riscă să rateze țintă după țintă. Cum să oferi doar opt mii celui mai căutat jucător tânăr al campionatului, marcator în ultimul meci al echipei naționale? Nici nu se uită la oferta ta, alege Standard Liege sau cine știe ce alte standarde!
Cum să vină Milanov pe zece mii? La Vaslui ăla e (sau, mă rog, a fost…) salariu de rezervă a rezervelor, or el e cel mai bun fundaș dreapta din campionat și ar fi acoperit un post pe care Steaua are probleme în serie, de câțiva ani.
Se rotește prin aer axioma că Steaua e Steaua. Că are cei mai mulți suporteri, că Steaua nu se refuză, că Pintilii a venit într-un suflet de la Petroșani, cu piciorul în gips. Iată că pentru unii nu e suficientă strălucirea brandului, vor bani mulți și-i găsesc la alte destinații.
Steaua ar trebui însă criticată pentru această politică salarială ponderată doar dacă ar fi pe un loc slab, înghițită de pluton, părăsită de suporteri, îndepărtată de Europa. Dar când rezultatele sunt, toate, la superlativ, înseamnă că asta e calea. Să te uiți la banii pe care-i dai unui jucător, pentru că altfel riști să-ți transformi lotul într-o ceată de rentieri, care așteaptă, molateci și blazați, ziua de leafă. Iar dacă banii nu vin la data stabilită, Comisiile de-asta există.
Gândind economic rațional, Steaua i-a ratat pe Maxim, pe Milanov și poate că-i va rata și pe alții. Dar cei care vor semna cu echipa din Ghencea, o vor face lămuriți că trebuie să tragă de ei înșiși și să crească, să devină fotbaliști adevărați, nu vedete ghiftuite de bani și vidate de orice ambiție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER