Englezii au dat lovitura. Paparazzi The Sun s-au deplasat în Caraibe, acolo unde mai multe vedete din show-bizzul britanic au ales să își petreacă Crăciunul și s-au întors cu o veste care a făcut cu repeziciune înconjurul lumii.
Roman Abramovich, patronul lui Chelsea, va avea un nou copil. Superba Dasha Zhukova (31 de ani) a fost surprinsă nearanjată și cu o ‘burtică’ respectabilă. Sursa citată notează că aceasta este, cel mai probabil, gravidă în luna a treia sau a patra , astfel că miliardarul rus își va completa „legiunea”. Va fi cel de-al șaptelea copil al rusului de 46 de ani și al doilea cu Dasha, care în urmă cu trei ani a dat naștere unui băiețel, Aaron.
Ceilalți 5 copii – doi băieți și trei fete – Abramovich i-a făcut cu Irina, fosta soție, pe care a părăsit-o în 2007, după 16 ani de căsnicie.
9,5 miliarde este averea estimată a rusului, care plănuiește o petrecere de Anul Nou la New York, care va costa 5 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER