Cineva trebuia să câștige Campionatul European, cineva trebuia să ia titlul în România. Au fost evenimente de rutină într-un an măcinat de la un capăt la altul de probleme economice. Sigur că saltul cu parașuta al austriacului sau retragerea trofeelor lui Lance Arstrong ies din sfera financiară, dar acestea sunt excepțiile. Regula a fost aceea că medaliile, performanțele, titlurile, onorurile s-au adunat acolo unde s-a mai găsit un pospai de bancnote pe fundul buzunarului.
La Olimpiada de la Londra, România a luat doar două medalii de aur, față de patru la Beijing și pentru că potențialul financiar al sportului de la noi s-a cam redus la jumătate în ultimii patru ani. Câștigăm la gimnastică, unde avem tradiție, la tir, unde depindem mult de concentrarea individuală a lui Alin Moldoveanu. O ducem prost la sporturile de echipă, care costă mult măcar prin ideea că loturile care fac deplasarea sunt mari, trebuie plătită și hrănită lume multă. Poate că succesul cel mai notabil din 2012 a fost că mai mulți sportivi și antrenori au reușit, în sfârșit, să-și ia banii pentru succesele din 2008, asta după ce ProSport a jucat luni întregi rol de vulcanizare, băgând presiune până la explozie în pneurile rău-platnicilor.
Prin fotbal a trecut același fir roșu. Pe cine întrebi, nimeni n-are bani să treacă strada, se cârpește din ce poate. În România curg insolvențele, falimentele, reducerile de salarii. Cine a jonglat inspirat cu toate astea a avut de câștigat, cu toate că necazurile se resimt și pe plan mondial câtă vreme CFR ia pentru 10 puncte în Champions League mai puțini bani decât luase Oțelul cu un an înainte, fără să facă vreun punct. Există și insule de prosperitate, gen PSG sau Man. City, în general cu capital arăbesc, dar acestea nu sunt normalitatea, ci soluții vremelnice de contracarare a ei. E greu de imaginat dacă peste doi sau trei ani respectivii arabi vor mai avea entuziasmul de a sparge banii într-un domeniu al cărui sens nu-l prea pătrund.
Cum criza îi lovește mai ales pe cei care aveau și înainte puțin, decalajul va crește, iar performanțele românilor se vor rări și mai mult. Vom merge tot pe fenomene izolate, precum Alin Moldoveanu sau pe tradiție, așa cum avem la gimnastică și la sporturile la care se stă în barcă. Dacă-l declarăm omul anului 2012 pe Moldoveanu, probabil că în 2013 vom proclama pe cineva care-și va putea duce rezistența și suportabilitatea la maximum și-și va ascuți abilitatea de a se descurca în condiții minime. Următoarea etapă după rezistență e mai mereu supraviețuirea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER