Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă vineri seara, în Ungaria, de reprezentativa Serbiei, scor 29-23 (11-12), în meci amical.
Necalificați la CM din 2013, care debutează în luna ianuarie, tricolorii au fost invitați la un „triunghiular”, în Ungaria, la care participă naționala țării gazdă și cea a Serbiei.
Vineri seara, echipa antrenată de Eliodor Voica a fost învinsă de vicecampioana europeană, cu 29-23, după un meci bun în prima parte, pe care România a încheiat-o în avantaj, 12-11.
Marcatorii sârbi au fost Nikcevici 7 goluri, Nenadici 5, Radivojevici 4, Toksici 3, Zelenovici 3, Prodanovici 2, Marsenici 2, Ilici 2, Mitrovici 1, în timp ce pentru România au înscris Florea 4 goluri, Dospinescu 3, Ramba 3, Novanc 3, Grasu 2, Cîmpan 2, Rotaru 1, Ghiță 1, Sadoveac 1, Talas 1, Șimicu 1, Fenici 1.
România va juca sâmbătă a doua partidă amicală, cu Ungaria.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER