Regiile lui și ale noastre

Primul articol dintr-un an pe care-l vrem viu și plin este despre un om care a murit. Un paradox pe care viața ni-l oferă, o sumă algebrică mereu pe minus, un bilanț de materiale în care întotdeauna bagi mult și scoți puțin.
Primul articol din acest an nu e despre fotbal, pentru că răposatul Sergiu Nicolaescu n-a prizat fotbal. A făcut rugby la Dinamo, a călărit, a făcut scrimă, a cochetat cu boxul și cu raliurile. În fotbal nu s-a băgat, pentru că dacă ar fi făcut-o probabil că acum s-ar fi găsit și oameni de-acolo să-i contureze ferparul.

Ducându-se dintre noi, Sergiu Nicolaescu a revenit în actualitate, scanarea vieții sale de 82 de ani plasându-l între mare regizor pe banii regimului comunist, aranjor neinspirat de revoluții televizate, actor așa și așa, senator de mai multe legislaturi, pesedist atroce, personaj adăugat și istoriei mineriadelor, cu scriptul alcătuit în abataje. Lângă catafalcul imaginar au apărut păreri diverse ale unor oameni diverși, judecând o operă și-o viață în funcție de diverse amintiri și de diverse enervări vremelnice ale vieții.

Nicolaescu, dincolo de ascuțișuri și scrâșnete, rămâne cel care ne-a pus să stăm la coadă la bilete vreme de mai multe decenii, de la dacul Ștefan Ciubotărașu la actorii mileniului trei, ne-a arătat cum se boxează de-adevăratelea în Ringul contra lui Vasile Boghiță, despre care puțini știu că a fost pugilist adevărat înainte de a deveni actor. În acea peliculă despre șoferi de TIR care se bat într-un bâlci nemțesc în numele trecutului din lagărele naziste, Nicolaescu a dat și a luat pumni reali, a fost semimijlociul care a dat de pământ, mortal, cu supergreul Golem, întrupat de Boghiță.
Sergiu Nicolaescu a fost cel care a fost și merită să-și afle odihna după cum i-a fost viața. Cu câteva ceasuri înainte de Revelion, revăzând Nea Mărin Miliardar, comedia atipică și savuroasă a unui regizor în general eroic și dramatic, i-am trimis un gând bun. Trei zile mai târziu, citind că s-a stins, i-am mai adresat încă un gând bun. Neocupându-se de fotbal, ne-a privat de un film mult mai bun decât întâmplările noastre tragi-comice de fiecare zi. Cu deosebirea că regiile fotbalului sunt de obicei reale, iar ficțiunea maestrului nu le-ar fi putut egala.