Topurile pe care vi le prezentăm în pagina 8, rezultate din calificativele acordate de jurnaliștii ProSport la meciurile din primele 19 etape ale Ligii I, arată destul de clar posturile în care Steaua stă rău. Primul este portarul, unde Tătărușanu se află afară din top 5. Este nesigur, greșește mult, nu are joc de picior, pare tot timpul adormit. Steaua ar trebui să aducă un portar valoros, străin, care să îi facă o concurență serioasă lui Tătărușanu, să-l sperie și să-l trezească un pic.
Mergem mai departe! În dreapta apărării, e gaură mare după accidentarea lui Georgievski. Nu degeaba umblă Steaua după cel mai bun jucător pe acest post în prima parte a campionatului, bulgarul Milanov. Doar un fundaș central în cele două topuri (numiți generic de noi „stânga” și „dreapta”), iar acela e Chiricheș, fără o dublură pe măsură, cum era Geraldo, de exemplu. Szukala are lipsurile lui, iar Gardoș face un meci bun și trei proaste. Interesant este că Steaua nu e reprezentată în primii 5 nici la „fundaș stânga”, ceea ce înseamnă că nici Latovlevici nu a fost mereu la înălțime.
Mijlocul e compartimentul unde liderul Ligii I excelează. Popa, Bourceanu, Tănase, Chipciu, Rusescu, ultimul așezat undeva în spatele celor două vârfuri clasice, sunt în topuri, meritat, după evoluțiile din primele 19 etape. Și dacă a venit vorba de atacanții clasici, iată că Steaua nu prinde primii 5 pe niciuna duintre cele două poziții, ceea ce confirmă faptul că Nikolic și Rocha au dezamăgit în mare parte.
Recapitulând, probleme la portar, la unul dintre fundașii centrali și la fundașul stânga, precum și la atacanții de careu. Dacă în Liga I totul pare a fi rezolvat din lipsă de adversari pe măsură, Steaua trebuie să aducă jucători valoroși pe posturile deficitare enumerate mai sus pentru a merge sus în Europa League. S-a negociat cu Milanov, ar trebui să urmeze portarul și apoi atacantul stil Kapetanos. Dacă nu, steliștii trebuie să își ia gândul de la finala Europa League! Și chiar de la optimi!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER