Austriacul Gregor Schlierenzauer a câștigat pentru a doua oară consecutiv Turneul celor Patru Trambuline, după ce s-a impus în ultima etapă a competiției, desfășurată pe trambulina de la Bischofshofen.
Pentru a câștiga competiția, Schlierenzauer avea nevoie să nu piardă mai mult de 10,7 puncte în fața norvegianului Anders Jacobsen, câștigătorul etapelor germane de la Oberstdorf și Garmisch-Partenkirchen. Iar austriacul care va împlini mâine 23 de ani și-a ținut nervii tari. Încurajat de peste 10.000 de suporteri, care au agitat deasupra capului steaguri ale Austriei, Schlierenzauer a fost mai bun în ambele manșe decât adversarul său, câștigând etapa cu sărituri de 133 și 137,5 metri, totalizând 272,7 puncte, cu 2,3 puncte mai mult decât Jacobsen, care a sărit 131,5 și 139 de metri. Austriecii și-au confirmat supremația în cadrul competiției, ultimele cinci ediții ale Turneului celor Patru Trambuline fiind cucerite de elevii lui Alexander Pointner (Loitzl, Kofler, Morgenstern, Schlierenzauer). „Sunt mulțumit de victorie, a fost o competiție excelentă. Nu au fost condiții ideale, dar a ieșit bine și mi-am obținut ce mi-am dorit. Am fost sub presiune, Anders s-a descurcat excelent în Germania, dar totul a fost bine”, a spus Schlierenzauer după ce a câștigat competiția.
A fost al doilea succes consecutiv pentru Schlierenzauer în Turneul celor Patru Trambuline, după cel repurtat în sezonul trecut în fața compatrioților Thomas Morgenstern și Andreas Kofler. De data aceasta însă, austriacul a câștigat cu un avans de fix 13 puncte în fața norvegianului Anders Jacobsen, pe trei clasându-se un alt norvegian, Tom Hilde. Totodată, Schlieri, care a obținut cea de-a 45-a victorie din carieră, la un singur succes de recordul absolute deținut de finlandezul Matti Nykanen, s-a distanțat în fruntea clasamentului general al Cupei Mondiale la 252 de puncte în fața germanului Severin Freund, care nici măcar nu a reușit să se califice în manșa secundă în etapa de azi.
Clasament etapă Bischofshofen: 1. Gregor Schlierenzauer (Austria) 272,7p 2. Anders Jacobsen (Norvegia) 270,4p 3. Stefan Kraft (Austria) 261,3p 4. Kamil Stoch (Polonia) 260,2p 5. Anders Bardal (Norvegia) 2573p 6. Thomas Morgenstern (Austria) 253,7p 7. Dmitri Vassiliev (Rusia) 252,9p 8. Michael Neumayer (Germania) 251,5p 9. Tom Hilde (Norvegia) 250,9p 10. Maciej Kot (Polonia) 250,8p
Clasament general final al Turneului celor Patru Trambuline: 1. Gregor Schlierenzauer (Austria) 1100,2p 2. Anders Jacobsen (Norvegia) 1087,2p 3. Tom Hilde (Norvegia) 1029,2p 4. Kamil Stoch (Polonia) 1027,2p 5. Anders Bardal (Norvegia) 1026,8p 6. Michael Neumayer (Germania) 996,7p 7. Dmitri Vassiliev (Rusia) 994,8p 8. Peter Prevc (Slovenia) 989,9p 9. Andreas Wellinger (Germania) 988,7p 10. Richard Freitag (Germania) 961,6p
Clasament general al Cupei Mondiale după zece etape: 1. Gregor Schlierenzauer (Austria) 808p 2. Severin Freund (Germania) 556p 3. Anders Bardal (Norvegia) 475p 4. Anders Jacobsen (Norvegia) 462p 5. Andreas Kofler (Austria) 436p
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER