Reghecampf pare resemnat în privința achiziționării unui alt fundaș dreapta în această iarnă și anunță că va căuta soluții interne pentru a acoperi banda în dubla cu Ajax, din 16-imile Europa League.
Blazarea antrenorului stelist îl irită pe fostul selecționer Anghel Iordănescu, care spune că tehnicianul este inconștient dacă își imaginează că ar putea folosi un fotbalist ca Paul Pârvulescu sau Valeriu Lupu pe partea dreaptă, deși ambii sunt stângaci. De asemenea, „Tata Puiu” nu este de acord nici cu utilizarea îndelungată a lui Chipciu pe postul de apărător lateral și l-ar accepta doar pe Chiricheș ca soluție de avarie pentru această situație.
„Reghecampf nu se pricepe la fotbal dacă îl va folosi pe Pârvulescu pe banda dreapta. Cu Metalul Globus, da, merge să faci asta, dar nu cu Ajax. Un fundaș trebuie să aibă și calități de apărător, să deposedeze, dar să și atace. Cu el pe dreapta ar fi de parcă ar juca acolo Gabi Balint. Chipciu este o soluție mai potrivită, dar nici el nu poate fi folosit acolo o perioadă mai lungă. De aceea, Reghe trebuie să insiste la deputatul Becali pentru un fundaș dreapta. Cred că totuși a fost o glumă asta cu Pârvulescu”, a spus Iordănescu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER