La doar câteva zile după ce Kevin Prince Boateng a reacționat nervos atunci când i s-au adresat scandări rasiste în timpul unui meci amical, o altă știre pe marginea acestui subiect vine din Brazilia.
Un tribunal din Brazilia l-a condamnat pe Danilo Larangeira la un an de închisoare din pricina faptului că l-a numit „maimuță” pe un adversar. Danilo, în prezent jucător în Serie A la Udinese, activa la Palmeiras în 2010 atunci când s-a petrecut incidentul.
Poate scăpa la apel
Danilo și-a recunoscut faptele în fața autorităților, iar ieri un tribunal din Sao Paolo l-a condamnat la un an de închisoare. Șansele ca Danilo să stea vreo zi după gratii sunt mici, jucătorul având dreptul să facă apel la această decizie sau să plătească o sumă importantă sub formă de cauține.
Danilo a ajuns la Udinese în 2011, iar de atunci a bifat 50 de meciuri pentru echipa italiană și a marcat 3 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER