Doi jucători din Principatul Monaco au intrat în cartea recordurilor după ce au reușit cel mai lung tie-break din istoria tenisului, 36/34, în calificările turneului ITF de la Plantation (Florida).
Benjamin Balleret s-a impus în fața lui Guillaume Couillard, cu scorul de 7-6 (36/34), 6-1. Cei doi jucători fac parte din echipa de Cupa Davis a Principatului Monaco.
„La 20/20, am început să râdem. Evident, nu ne gândeam că primul set va dura atât de mult„, a declarat Balleret, numărul 636 mondial.
Cel mai lung tie-break în circuitul ATP s-a înregistrat în 1985, la Wimbledon, când Michael Mortensen și Jan Gunnarsson au învins la dublu perechea John Frawley/Victor Pecci, cu scorul de 6-4, 6-4, 3-6, 7-6 (26/24).
La Wimbledon a avut loc și cel mai lung meci din istorie, în iunie 2010, când americanul John Isner l-a învins pe francezul Nicolas Mahut, scor 6-4, 3-6, 6-7 (7/9), 7-6 (7/3), 70-68, după 11 ore și cinci minute de joc.
sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER