Marea Britanie e impresionată de incredibila poveste a lui Jane Tomlinson, o femeie de 51 de ani care, înainte să moară, a alergat un maraton, diagnosticată fiind cu cancer la sân în ultima fază.
Mamă a trei copii, Jane s-a decis să alerge maratonul când a fost anunțată de medici că mai are doar șase luni te trăit. Și a făcut-o, la șapte luni după ce a ieșit din cabinetul medicului care i-a dat cumplita veste.
Medicii i-au mai dat 6 luni de trăit, ea a alergat maratonul și a mai trăit 7 ani! Acum, soțul lui Jane, Mike Tomlinson, organizeză o cursă în memoria soției sale, cu scoupul de a strânge fonduri pentru ajutorarea bolnavilor de cancer.
Acesta a povestit că Jane nu mai alergase niciodată, înainte să fie diagnosticată cu cancer, în vara anului 2000, la doar 36 de ani și că a fost șocat când a auzit ce are de gând.
„A fost ceva incredibil. I se spusese că nu va mai trăi până în primăvara lui 2001, iar ea îmi vorbea despre maratonul din Londra, din aprilie.
A făcut lucruri pe care eu le vedeam imposibile pentru ea. Era extrem de bolnavă, iar cancerul îi cuprinsese și oasele… Nu am crezut nici măcar un minut că va putea face asta.
Dar, cu o lună înainte de maraton, a alergat 18 mile. Atunci mi-am spus că nu e nicio glumă și că va reuși. Trebuia să fie moartă și uite că stătea la linia de start în maratonul Londrei„, povestește Mike, citat de Daily Mail.
După asta, Jane a mai trăit încă 7 ani, până în 2008.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER