Varianta cu o singură serie de 20 de echipe este preferată celei cu două de zece și mai multe meciuri
Situația Ligii a III-a se va decide la Comitetul Executiv din 23 ianuarie, fiind propus un sistem cu patru serii de 18 echipe
Întrevederea anuală a Federației cu reprezentanții cluburilor din Liga a II-a și Liga a III-a a adus noutăți din partea lui Mircea Sandu în ceea ce privește modificările care vor apărea în sistemul competițional al celor două eșaloane. Lucrurile sunt destul de clare în ceea ce privește Liga a II‑a. Sezonul viitor vor fi două serii de câte 14 echipe – cel puțin în teorie. Asta deoarece sezonul actual e făcut pe tabela Berger de 16, dar în momentul de față au mai rămas doar câte 13 formații pe serie.
O serie de 20 sau două de 10 din 2014!
Cea mai radicală schimbare va avea loc din vara lui 2014, atunci când vor mai rămâne doar 20 de echipe. Variantele vehiculate pentru sezonul 2014-2015 sunt o serie de 20 sau două de zece, în ultimul caz urmând a se disputa câte patru meciuri între fiecare echipă, în loc de două cum e acum. Pentru Liga a III-a s-a discutat ca din vară să se treacă la un sistem cu patru serii de 18 echipe, acesta urmând a fi propus spre votare în Comitetul Executiv din 23 ianuarie.
Eu refuz să girez distrugerea fotbalului românesc. Fără restructurare, ne păcălim singuri Mircea Sandu, președinte FRF
12 este primul loc retrogradabil din fiecare serie a Ligii a II-a
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER