Planeta maimuțelor!** Fotbaliștii CFR-ului s-au distrat în Gibraltar cu macacii Barbary

Planeta maimuțelor!** Fotbaliștii CFR-ului s-au distrat în Gibraltar cu macacii Barbary
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gabi Mureșan a avut probleme serioase cu maimuțele care i s-au cățărat în spate, acestea fiind nedumerite de lipsa părului

Campioana se distrează! Vremea bună din sudul Spaniei i-a determinat pe șefii CFR-ului să organizeze o mini-excursie pentru fotbaliști. Destinația a fost Gibraltarul, teritoriu britanic aflat la aproximativ 60 de kilometri sud de Marbella, loc în care fotbaliștii și-au petrecut aproape toată ziua de ieri. Excursia a început cu vizita Stâncii Gibraltarului, principalul obiectiv turistic al fâșiei de pământ de nici 7 kilometri pătrați. Acolo, campionii au dat peste familiile de macaci Barbary, fără coadă. Primatele s-au grupat în jurul fotbaliștilor și, învâțate cu turiștii, le-au sărit în spate sau pe umeri pentru a cerși mâncare.

Fără să fie violenți, macacii au stat la poze cu Panin, Rada și Buș, însă au avut probleme mari cu Gabi Mureșan. Motivul ține de podoaba capilară a mijlocașului sau, mai degrabă, de lipsa acesteia, pentru că maimuțele foloseau părul pentru a-și menține echilibrul. „Hai să vedem dacă sunt într-adevăr deștepte maimuțele astea, să vedem cum se descurcă cu Gabi”, s-au amuzat colegii acestuia. Până la urmă, o singură maimuță a reușit „performanța”, sprijinindu-se de capul lui Mureșan.

Obiective militare și shopping ieftin

Turul Stâncii Gibraltarului s-a încheiat cu o vizită în galeriile săpate în munte, acolo unde British Royal Navy și-a plasat tunurile pentru apărarea teritoriului cucerit la începutul secolului al 18-lea. Excursia organizată s-a terminat imediat ce grupul a ajuns în vârful Stâncii, loc din care se poate vedea Marocul, peste Strâmtoarea Gibraltar. Ziua s-a terminat la cumpărături, aleea comercială din Gibraltar oferind turiștilor prețuri foarte mici datorită unui regim de taxare unic pentru companiile controlate de non‑rezidenți, de 10% din profit. Astfel, o sticlă de whisky costă în jur de 8 euro, un pachet de țigări aproape 2,5 euro, iar o masă pentru două persoane la un restaurant maximum 20 de euro.


29.752 de locuitori are Gibraltarul, conform ultimelor numărători, realizate în 2011

230 de macaci Barbary po­pulează Stânca Gibraltarului, hrănirea și îngriijirea acestora fiind res­pon­sa­bilitatea autorităților locale

Deși e teritoriu britanic, în Gibraltar se conduce pe partea dreaptă

Cristian Scutariu / Redactor
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
×