Ministrul sportului Nicolae Bănicioiu, invitatul special al primarului Iașiului Gheorghe Nichita la Gala Excelenței Sportului Ieșean, a declarat că prioritatea sa numărul 1 în mandatul pe care l-a început recent va fi susținerea sportului școlar. „Scopul mandatului meu este să aduc sportul în școli. Îmi doresc ca începând din acest an copiii să facă sport și mișcare mai mult, într-un cadru organizat. Iar vouă, dragi sportivi, vă mulțumesc că aduceți onoare României oriunde concurați și vă doresc mult succes și în acest an”, a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu, care i-a premiat împreună cu primarul Gheorghe Nichita pe primii zece sportivi ai Iașului.
Burse speciale pentru olimpici
La rândul său, Nichita a anunțat că începând din acest an Primăria va acorda burse speciale pentru sportivii olimpici. „Vreau să anunț în premieră că începând din acest an vom acorda burse speciale pentru olimpici. Sperăm în acest fel să-i ținem acasă pe cei care fac performanță. Primăria va continua să susțină mișcarea sportivă la Iași și sperăm ca și în anii următori să ne bucurăm de aceleași rezultate foartte bune”, a precizat Nichita, care a primit din partea antrenorului campionului olimpic Alin Moldoveanu un „decar veritabil” înrămat, de la unul dintre concursurile de anul trecut. Același premiu simbolic i-a fost înmânat și ministrului Bănicioiu. Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și proaspătul deputat Sorin Iacoban, care i-a ridicat pe sportivi în picioare cu scurtul său discurs, la obiect: „Iubesc mult sportul, de aceea îmi doresc, în naivitatea mea, să transform sportul într-o a doua religie. Și asta pentru că iubind sportul crezi în sănătate, crezi în oameni și în fair-play”.
Alin Moldoveanu, omul serii
La câteva zile distanță după ce au fost răsplătiți de către Direcția pentru Tineret și Sport, cei mai buni sportivi și antrenori ieșeni au revenit din nou în scenă. Performerii care au reprezentat România și Iașul cu cinste la competițiile de anul trecut au fost premiați de către Primărie, într-un cadru festiv, la Teatrul Luceafărul. La Gala Excelenței Sportului Ieșean au fost premiați aproximativ 100 de sportivi, dar omul serii a fost campionul olimpic Alin Moldoveanu, primul medaliat cu aur al României la Jocurile Olimpice de la Londra, anul trecut. În momentul în care a urcat pe scenă pentru a fi premiat, Alin Moldoveanu a ridicat întreaga sală în picioare, toți cei prezent apreciind performanța fabuloasă a tiristului care a impresionat la Londra.
Premiile acordate
Pe lângă premiile acordate primilor zece clasați la categoriile olimpice și neolimpice, Primăria a mai acordat și alte disctincții, la următoarele categorii:
Cele mai bune cluburi: CS Politehnica, CSM, CSMS, LPS, CSS Unirea, CS CFR;
Sportul pentru toți: Prof. Vasile Ciocoiu (handbal), prof. Dumitru Bărbuși (fotbal), Valentin Pânzaru, Vasile Cărare, Paul Costaș, Magic Iași (ambii minifotbal), Penitenciarul Iași (fotbal), echipa de futsal Al. Ioan Cuza, prof. dr. Marian Chirazi (decanul IEFS);
Veterani: echipa de popice CFR Iași (Vasile Țidularu), clubul Athletic Masters;
Cel mai tânăr sportiv: Miruna Lehaci (șah, 8 ani);
Cel mai vârstnic sportiv: Mihai Ispir (popice, 72 de ani);
Arbitri: Ioana Babiuc (judo, participantă la Olimpiadă), Cătălina Radu (gimnastică); Șefi de Asociații Județene și secții: Maricel Popa (tir), Vasile Manole, Vlad Ungureanu, Vladimir Danilov (toți șah), Constantin Veriveș (post-mortem), Vasile Midvighi (atletism), Vasile Câta (box), Gabi Clapon (baschet), Iulian Bițucă (scrimă);
Sportivi cu dizabilități: Florin Cojoc (atletism, participant la Jocurile Paralimpice), Mariana Stănescu (tenis de masă), Ilie Trufanda.
Echipe: echipa de judo, echipa de rugby fete, echipa de handbal fete, echipa de popice juniori, echipa de gimnastică ritmică, echipa de fotbal CSMS, echipa de futsal CSMS;
Premiați la sporturi olimpice: Alin Moldoveanu (tir), Alex Ferariu (judo), Alexandru Saucă (tir), Mihai Cozma (atletism), Bogdan Andrei (canotaj), Ștefan Miron (atletism), Magna Lozniceru (badminton), Mihaela Petrila (canotaj), reprezentantele echipei de handbal feminin LPS Iași, Angela Moroșanu (atletism), Irina Dorneanu (canotaj), Vlăduț Simionescu (judo).
Premiați la sporturi neolimpice: Irina Bulmaga (șah), Alexandru Lupescu (karate tradițional), Sorin Miron (tae kwon do), Răzvan Olariu (fitness), George Birică (fitness), Florin Serdare (vovinam viet vo dao), Gabriela Ivan (radioamatorism), Dănuț Hurduc (K1), Corina Cârlescu (box profesionist); Evenimentul de la Teatrul Luceafărul a fost prezentat de jurnaliștii Laura și Lucian Lucescu, de la TVR Iași și a fost presărat cu numeroase momente artistice pregătite de sportivi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER