*Mijlocașul gălățenilor și-a fixat obiectivele pentru 2013: lansarea unui volum cu scrierile sale și Cupa României cu Oțelul. În cantonamente, jucătorul scrie de zor la o carte, însă nu vrea să-i spună numele
*Nu mulți știu că Victoraș Astafei este, pe lângă un jucător promițător, și un scriitor talentat. Mijlocașul gălățenilor este pasionat să-și „povestească gândurile” în scris și spune că orice cumpănă în viață este de fapt o probă pe care o trece mereu cu brio
*În postările sale de pe blogul personal, Astafei ne spune cum trebuie să privim viața: cu optimism, ambiție și curaj
Victor, bucuros de pasul către noua echipă? Foarte bucuros, dar mai ales nerăbdător să reîncep să joc. Sunt fericit că am fost dorit cu adevărat de către cei de la Oțelul și spun asta pentru că au mai fost unele discuții cu alte cluburi, dar în final, clubul gălățean m-a dorit cel mai mult. Îmi pare rău de cei de la Gaz Metan, era acolo un grup foarte frumos, dar în viață apar și schimbări.
Cum te-au primit noii tăi colegi de la Oțelul? Extraordinar. Bine, nici nu mă așteptam să fie altfel pentru că i-am văzut de mult timp că sunt uniți și că sunt prieteni între ei. Crede-mă că unitatea grupului a fost un factor foarte important în alegerea mea. Și să mai știi un lucru: eu am rude aici, în zonă, așa că mă pot simți moldovean. (zâmbește)
Ce așteptări ai de la Oțelul? Să câștigăm tot ce se poate, în special Cupa României. Îmi doresc enorm acest trofeu pentru că o astfel de finală ar fi o noutate pentru mine.
Trebuie să te întreb și despre accidentarea de acum un an. Cât de tare te-a speriat? Deloc. Dimpotrivă, m-a motivat foarte mult. Depinde și de „aluatul” din care ești făcut, eu spre exemplu sunt un tip mai nebun (râde), mai curajos și nu mă las învins cu una cu două.
Dar nu te-ai gândit să renunți la fotbal? Ai suferit o pareză, nu cred că ți-a fost tocmai ușor… Nu. Fotbalul e viața mea, iar oamenii pot trece peste orice atât timp cât sunt ambițioși și optimiști. Gândirea pozitivă atrage binele, să știi.
Fan Lilian Thuram
La Galați te-ai întâlnit cu Sîrghi. Și el e celebru pentru accidentările sale… Daaa, când am venit, chiar am glumit cu el pe seama asta. Oricum noi mereu ne ciocneam cap în cap când ne întâlneam la meciuri, acum trebuie să ne îmbărbătăm unul pe celălalt.
Am observat că îți place să compui. Ce te-a făcut să te îndrepți spre proză ? M-am apucat cam acum cinci ani. Am simțit că am un talent în a-mi povesti gândurile și în a transforma lucrurile simple în complexe. Ador să compun și mai ales să fiu propriul meu critic.
Unora li se poate părea inedit talentul tău. Știi doar câte clișee s-au creat asupra fotbaliștilor… Da, ca bancurile cu blonde, nu? (râde) Nu, eu nu consider că fac ceva inedit, fiecare are plăcerile și pasiunile sale și sunt atâtea cazuri ca mine, în special la fotbaliștii străini.
Ai un model care te-a inspirat? Da, Lilian Thuram. E un băiat foarte inteligent și îmi place mult. Urmăresc mereu ce face.
Înseamnă că în curând ne putem aștepta la primul volum scris de tine? Hmmm… Nu prea curând, că îți ia ceva până scrii o carte, dar să știi că deja m-am apucat de ea. Și să nu mă întrebi cum se va numi pentru că nu-ți voi spune. Îți mai dezvălui doar că sunt cel mai aspru critic al meu. Șterg întruna ce nu-mi place și, până nu sunt complet satisfăcut, nu postez nicăieri gândurile mele. Abia aștept să mă plimb pe Faleza Dunării, să stau pe o bancă, să privesc apa și să îmi adun gândurile.
„Curajul, ambiția și nebunia mă definesc”
Dacă ai fi în locul meu, ce întrebare ți-ai adresa? Păi aș vrea să mă întreb care sunt cuvintele care îmi plac cel mai mult, care mă definesc și care m-au făcut să ajung până aici. Trebuie să și răspund, nu?
Normal.. Curajul, optimismul, ambiția multă. Aaaa… și să nu uit: nebunia. (râde)
Pot să te întreb ce mai face Mirela? Oohh, Doamne! (se rușinează) Dar nu mai e Mirela. A dispărut, gata, de la ea au mai trecut vreo două fete. Of, iar povestea aceea?
A rămas memorabil momentul în care ai scos bilețelul de la jambieră, cu declarația de dragoste care abia se mai vedea… Așa am simțit atunci și nu regret nimic, dar nu credeam că o să creez așa o avalanșă de știri.
În tur ai dat șapte goluri. Câte ne promiți pentru acest retur? Promit doar să dau totul pentru echipa mea. Nu îmi place să mă hazardez în declarații.
Totuși, nu vrei să-mi spui cum se va numi cartea? Nu, nu! Rămâne secretă până la lansare.
PASAJE DE PE BLOGUL LUI ASTAFEI
Știu că viața nu este roz, dar trebuie să încercăm să o colorăm cât de mult putem. Am momente de tristețe și momente de fericire, dar fiecare are propria culoare și încerc să-mi inventez propriul zâmbet!
În umbră, dar foarte expus la minte. Tăcut, dar gălăgios de ascultător. Deși simplu, sunt un om căruia îi place detaliul. Vreau să ajung să fiu în sine un detaliu! Fiecare poate fi un detaliu unic, prin simplu fapt să fie el însuși!
8 goluri a marcat Astafei în turul campionatului pentru Gaz Metan Mediaș
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER