Tehnicianul naționalei și președintele FRF și-au rezervat cele mai scumpe camere ale hotelului „Elba”, din Estepona (Spania), unde prima reprezentativă se va pregăti pentru „dubla” cu Ungaria și Olanda, din preliminariile CM 2014
300 de euro costă, pe noapte, camera în care va sta în următoarele 10 zile selecționerul Victor Pițurcă
Înaintea meciurilor cu Ungaria și Olanda, într-o mare măsură decisive pentru calificarea la CM 2014 din Brazilia, echipa națională și-a stabilit cartierul general în Spania, la Estepona. Dacă formații precum Rapid sau Dinamo au acceptat, mai degrabă de nevoie, să închidă ochii atunci când a venit vorba de confort, tricolorii s-au cazat într-un stabiliment de lux din micuța stațiune iberică.
În perioada 27 ianuarie – 7 februarie, Victor Pițurcă, elevii săi, dar și staff-ul tehnic și administrativ al FRF vor fi cazați la hotelul „Elba”, unul din singurele trei cu numărul maxim de stele din Estepona. Privilegiații cantonamentului sunt chiar selecționerul și Mircea Sandu, cei doi având rezervate cele mai luxoase camere din întregul stabiliment.
Ieri, cu câteva ore înaintea sosirii naționalei în Spania, la „Elba” personalul era deja pregătit. Chiar dacă până la aterizarea aeronavei care-i aducea pe tricolori în Andaluzia mai trebuiau să se isprăvească ceva ceasuri, personalul hotelului pregătise deja toate detaliile pentru ca băieții lui Pițurcă să se simtă ca acasă. În lobby, un mesaj inscripționat cu stema naționalei și cu mesajul „Welcome!” (n.r. – Bine ați venit!) îți atrăgea atenția, iar la recepție, angajații deja își împărțeau sarcinile pentru ca românii să se simtă ca acasă.
Fotolii din bucăți de piatră și jacuzzi Vizita ProSport nu i-a luat pe nepregătite pe spanioli și, contrar obișnuinței din România, aceștia au fost mai mult decât bucuroși să ne arate camera 314, acolo unde Victor Pițurcă va dormi în următoarele 10 nopți. Cotată la 300 de euro pe noapte și dotată inclusiv cu jacuzzi, încăperea rezervată selecționerului este cea mai luxoasă din hotel. Exact precum camera alăturată, 315, unde la recepție era trecut numele lui Mircea Sandu.
Hotelul „tricolorilor” are însă dotări de toate felurile. La centrul spa impresionează un jacuzzi imens, pentru cel puțin 10 persoane, care este alimentat cu apă adusă direct din Marea Mediterană. Lângă, într-o altă încăpere, apar un soi de fotolii făcute din bucăți de piatră, încălzite, unde clienții hotelului se pot relaxa. La câțiva metri, despărțite doar cu un perete de sticlă, „zâmbeau” aparatele din sala de forță. Acolo unde tricolorii vor trudi timp de 10 zile.
Dintre jucătorii din campionatul intern convocați la lot, doar Antal și Stanciu nu au călătorit alături de națională. Ei se aflau deja în Spania, cu FC Vaslui
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER