Mutu și Ilie

Nu vă așteptați să citiți ceva despre Adrian Mutu și meciul său cu apa minerală de la Evian. Nimic despre asta. E despre alt Mutu, pe care nici măcar nu-l cheamă Mutu, ci Lilian Ciontu. E mut și surd, adică surdo-mut din naștere. Are vreo 45 de ani, nevastă, surdo-mută și ea, și doi băieți adolescenți, perfect normali, unul dintre ei jucând fotbal pe la juniorii Dunării Galați.

Mutu al nostru se învârte de vreo 25 de ani prin peisajul stadioanelor. Face de toate, cară, strânge echipamentul, a învățat să fie și masor. Are Internet după el, știe tot ce se întâmplă în fotbal și în lume, citește ziarele și pe dungă, se uită la talk-show-uri și pricepe tot ce se vorbește acolo. Citește pe buze și înțelege. Cu ani în urmă, când a văzut într-un ziar că primul antrenor pe lângă care a stat, la Galați, Costică Rădulescu, și-a dat duhul, Mutu a făcut rost de bani, s-a suit în tren și a tăiat țara spre Timișoara, să aprindă o lumânare la mormântul profesorului.

I-a stat alături lui Ilie Stan la Buzău și la Brănești, în ultimul dintre locuri mai bine de trei ani. La Steaua, Ilie a izbutit să-l ia pe Mutu abia spre sfârșitul mandatului, nu putuse mai devreme că era schema încărcată cu diverse pile ale unora și ale altora. Ilie a plecat, dar Mutu a rămas, pentru că din leafa lui pipernicită și plătită când și când trebuia să hrănească mai multe suflete.

După ce Ilie Stan a luat Chiajna, Mutu nu lipsea la niciun meci. Stătea în spatele băncii, pe primul rând al tribunei, dădea din mâini, scotea sunetele lui guturale, arăta pumnul încleștat arbitrilor și adversarilor. La un meci, Ilie era suspendat și de pe bancă trecuse un rând mai sus, unde deja era la locul său Mutu. Un jucător al Concordiei s-a accidentat, era oblojit de medici și Ilie era pe cale să facă schimbare. Rezerva era gata să intre pe teren, când Mutu, cu al șaselea, al șaptelea și al zecelea simț, și-a dat seama că titularul mai poate. S-a repezit la Ilie și l-a împiedicat să facă o schimbare care ar fi fost inutilă.

Când Steaua a plecat în Spania, Mutu a rămas acasă. Nu mai era loc și pentru el în avion. I se explicase în scris că spaniolii n-au la hotel camere special pentru persoane cu dizabilități ca el. Auzi vorbă, auzi vrăjeală! Ar fi trebuit să rămână singur în cantonamentul din Ghencea, unde i se dăduse o cămăruță. Dar acolo urma să se oprească lumina, să se taie căldura, așa că ar fi trebuit să stea ca un pustnic în peșteră. Un pustnic neplătit de mai multe luni, un om care mereu și-a pus sufletul și brațele pe tavă pentru alții.

Ieri, Mutu a ajuns totuși în Spania. Cu Chiajna și cu Ilie. O gură în plus la masă, dar și un suflet în plus alături. Despre asta e vorba de fapt, nu numai despre frământat mușchi obosiți sau despre cărat jambiere murdare.