Chivu a înscris pentru Inter, dar s-a „RUPT” **”Să nu mai aud de o nouă operație!”

Chivu a înscris pentru Inter, dar s-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

*După ce a ieșit accidentat în minutul 28 al meciului dintre Inter și Torino, disputat duminică seara, Cristi Chivu a declarat că nu mai vrea la „cuțit”, deși resimte dureri la piciorul drept

*Jucătorul lui Inter a marcat pentru prima oară în ultimii doi ani, cu o lovitură liberă superbă

*Chivu (32 de ani) a recunoscut că joacă cu dureri, dar că a luat decizia de a nu se opera pentru a pierde cât mai puține jocuri

739 de zile. Aceasta este perioada de timp scursă între ultimele două goluri ale lui Cristian Chivu. În urmă cu doi ani și o săptămână Chivu marca împotriva Cesenei, într-un meci pe care Inter îl câștiga cu 3-2 pe 19 ianuarie 2011. Iar totul părea să meargă perfect pentru fundașul român în vârstă de 32 de ani duminică seara, după ce el a înscris din nou, dintr-o lovitură liberă superbă, în minutul 5 al jocului dintre Inter și Torino, încheiat 2-2. 23 de minute mai târziu, românul a părăsit însă terenul, accidentat. Problema? O nouă lovitură primită după un duel cu D’Ambrosio în piciorul drept, la care a suferit două operații în ultimii doi ani. În total, Chivu a pierdut aproape un an din 2007, de când a venit la Inter, din cauza accidentărilor suferite!

„Esențial pentru defensiva Interului”

Chivu i-a temperat însă pe cei care se grăbeau să anunțe o nouă accidentare gravă. „Am primit o lovitură într-un loc în care am avut probleme. Am încercat să joc în continuare, dar mi-a fost imposibil. Totuși cred că voi avea nevoie doar de câteva zile pentru recuperare. Din fericire nu este vorba de o accidentare gravă”, a spus Chivu pentru Inter Channel. Mai mult, fundașul lui Inter, care nu a prins decât patru meciuri în Serie A în acest sezon, dintre care doar două ca integralist, a infirmat posibilitatea efectuării unei noi operații la piciorul drept. „E alegerea mea să nu fiu operat din nou, aș pierde foarte mult. Am acceptat acest lucru și voi încerca să suport durerile și să joc atât cât se poate”, a continuat românul. Totuși, evoluția fundașului lui Inter a fost apreciată de presa italiană. Site-ul Calciomercato.it i-a acordat românului nota 7, subliniind că fundașul a fost trădat din nou de „fizicul fragil”. DataSport și CanaleInter l-au notat pe Chivu cu 6,5, considerându-l „esențial” pentru defensiva fragilă a Interului.

Accidentările lui Chivu la Inter

6 ianuarie 2010 – Fractură de craniu (indisponibil trei luni)
8 decembrie 2011- leziune musculară la aductori (indisponibil o lună)
22 aprilie 2012 – entorsă la gleznă dreaptă (indisponibil o lună)
4 august 2012 – fractură la al doilea deget al piciorului drept. S-a operat de două ori (indisponibil patru luni)

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×