*Certați de Reghecampf în Spania, cei doi atacanți încearcă să-și impresioneze acum în Turcia antrenorul. Ieri, steliștii au efectuat două ședințe de pregătire, una dintre ele fiind de ordin tactic.
*Roș-albaștrii au efectuat, ieri, două antrenamente în stațiunea Belek.
*Steaua va juca mâine cu noua echipă a lui Cristi Pulhac.
Roș-albaștrii au intrat pe ultima sută de metri cu pregătirea înainte de meciul de la Amsterdam cu Ajax, de pe 14 februarie.
„În al doilea stagiu de pregătire, vom lucra mai mult tactic”, a declarat înainte să plece, în Turcia, Laurențiu Reghecampf. Și așa a și fost! Astfel, după ce au luat micul dejun în jurul orei 9:30, tehnicianul în vârstă de 37 de ani și-a luat jucătorii, iar la ora 11:00 roș-albaștrii s-au prezentat pe terenul de antrenament situat în apropierea hotelului Calista, unde sunt cantonați steliștii.
Georgievski a început alergările
„Gata, băieți, azi o să vedeți mingea”, glumea Reghecampf cu elevii săi în drum spre teren. Ajunși la fața locului, după exercițiile obișnuite de încălzire, tehnicianul le-a spus jucătorilor săi că vor exersa șuturile la poartă. După ce secunzii au așezat în fața porții „zidul” construit din manechini, jucătorii au fost împărțiți în două grupe și puși să șuteze. „Nu vreau să trageți în forță, vreau să trageți plasat”, le striga Reghecampf steliștilor.
În aceste condiții, conștienți că după stagiul de pregătire din Spania au fost certați de Reghe, Nikolic și Mihai Costea erau extrem de concentrați pe exercițiile impuse de antrenorul echipei din Ghencea. Mai mult, aproape toate șuturile expediate de aceștia au prins cadrul porții, așa cum le solicitaste tehnicianul.
În timp ce roș-albaștrii se pregăteau pe teren, Daniel Georgievski și-a făcut și el apariția alături de fizioterapeutul Ovidiu Kurti. Fundașul dreapta macedonean, care s-a operat la sfârșitul anului trecut după fractura de peroneu, a început aici în Turcia alergările și e de așteptat să revină la antrenamente alături de ceilalți colegi după dubla cu Ajax. Steaua a mai efectuat ieri după amiază și al doilea antrenament al zilei.
Și-au schimbat primul adversar
Aici, în Antalya, roș-albaștrii vor disputa șase partide de verificare înainte de a da piept cu „lăncierii”. Prima va avea loc mâine și nu va fi contra croaților de la NK Split, ci împotriva unei formații mai modeste, din Azerbaidjan, FC Qabala, actuala formație a lui Cristi Pulhac. Meciul va începe la ora 19:30 și va fi transmis în direct de DigiSport.
Peste două zile, trimitem lista la UEFA. Tatu, Râpă și Iancu vor fi și ei trecuți acolo Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER