Când începe chiar de ziua ta și e prima investigație jurnalistică serioasă din viață, nu ai cum să o uiți. Mai introduci pe listă și un telefon de amenințare și garantat urmărești atent cum tratează justiția scurgerea de fonduri dinspre Loteria Națională, un gigant cu o predispoziție hemoragică din bani publici, înspre George Copos, om de afaceri care a împrumutat 17 ani clubul Rapid. Deocamdată, după 11 ani, am văzut episodul-pilot, terminat cu o condamnare de 4 ani cu executare pentru Copos și amicul său fost director de Loterie, Nicolae Cristea.
Cătălin Tolontan a scris ieri despre implicațiile și complicațiile din Afacerea Loteria, ancheta jurnalistică începută de ProSport în august 2002. Influența lui Adrian Sârbu, presiunile la care era supus redactorul șef nu ajungeau până la Rădulescu, Mărgărit, Geantă sau Ștucan, ogarii din investigația care a durat luni la rând. Noi scriam ziua despre afacerile dubioase dintre Cristea și prietenii săi, printre care Copos și Dumitru Dragomir, și dormeam noaptea, fără grija că ancheta ar putea fi blocată. Aveam și noi o frustrare și asta se aduna din articolele comandate de Nicolae Cristea în alte publicații, articole semnate de foști colegi de breaslă, în care controlorul de trafic cu bani publici din Loterie încerca să repare daunele provocate de ancheta noastră.
Rutina care apare în orice investigație jurnalistică s-a scuturat într-o seară, pe la începutul lui septembrie. Telefonul a venit la câteva zile după ce adresele de mail ale câtorva ziariști și ale unor surse au fost sparte. Deja vorbeam codat despre probele pe care le aveam, le spuneam „portocale”. O voce normală, doar în filme amenințările sunt editate pentru a părea înfricoșătoare, m-a anunțat să termin cu „prostiile” și să am grijă „pe unde traversez strada”. Senzația absurdă de glumă s-a transformat în teamă după un schimb de telefoane cu Decebal Rădulescu și cu redactorul șef. Și ei primiseră aceleași mesaje de pe un număr de telefon public din Medgidia, culmea, orașul natal al lui Nicolae Cristea.
În seara aia, pe holurile unei secții obscure de poliție din Pantelimon, am simțit visceral ce înseamnă jurnalismul de investigație, o specie acum aproape dispărută într-o presă scrisă amenințată și ea. Făceam bancuri cu o mină serioasă, dar din umerii ridicați de polițiști, din privirile lor neputincioase atunci când auzeau numele lui Copos, Dragomir, Patriciu, Cristea picura inutilul, mult mai lent decât torentul prin care se scurgea încrederea mea în anchetă.
Acum câteva zile, Copos a fost condamnat în prima instanță pentru o inginerie financiară cu spații comerciale, realizată cu complicitatea lui Cristea. În rechizitoriu, procurorii au folosit și dezvăluirile ProSport din vara lui 2002 pentru a „sublinia relațiile strânse dintre Cristea și Copos”.
Au trecut 11 ani. Părul lui Tolontan s-a albit între timp, eu am doar câteva fire, Sârbu a vândut, apoi a cumpărat din nou ProSport și se pregătește să-l închidă, dacă e să ne luăm după investigațiile altor colegi de breaslă. Ce mai contează acum câteva luni? La finalul lui 2013, acuzațiile din dosarul Loteria s-ar putea prescrie. Doar în acest caz, ce a făcut ProSport în 2002 va fi cu adevărat inutil.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER