Mihăiță nu a putut veni la meciul Twente – Steaua, de anul trecut
Mihăiță Neșu (foto) va fi invitat special la partida Ajax – Steaua, de pe 14 februarie, contând pentru turul șaisprezecimilor de finală ale Europa League. Invitația vine din partea clubului gazdă, care îl va chema la meci și pe tatăl lui Mihăiță, Mircea Neșu. Cei doi au fost invitați și la meciul Twente – Steaua, de anul trecut, dar prezent la joc a fost doar Neșu senior. Pentru Mihăiță, un drum Utrecht – Enschede și retur ar fi fost extrem de obositor (160 de kilometri dus, 160 întors). În schimb, între Amsterdam si Utrecht sunt în jur de 40 de kilometri, iar distanța se poate parcurge în maximum o jumătate de oră, ceea ce sporește șansele ca Mihăiță să fie prezent la meciul-tur Ajax – Steaua.
Mihăiță Neșu este extrem de iubit de steliști. Galeria Stelei a realizat la câteva meciuri mai multe coregrafii prin care îi transmitea mesaje de susținere și de încurajare. Chiar jucătorii Stelei au evoluat într-un meci cu numele fundației lui Neșu pe tricou. De asemenea, fostul fotbalist al Stelei, aflat acum într-un scaun cu rotile, le-a trimis steliștilor o scrisoare deschisă, care a fost citită de crainicul stadionului înainte de meciul cu Ekranas din preliminariile EL. „Vă mulțumesc și plâng” a fost unul dintre mesajele pe care Mihăiță l-a transmis atunci tuturor steliștilor.
Mihăiță Neșu s-a accidentat grav la un antrenament al lui FC Utrecht, pe 10 mai 2011
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER