„Cârpeala” lui Țălnar arată bine!** Roș-albii au făcut instrucție cu Lech Poznan în primul amical tare al iernii! Vezi aici cum s-au mișcat „câinii”

  • Publicat:
  • Actualizat:

După meciurile amicale de pe plaiurile de munte autohtone, disputate în compania unor modeste echipe din Liga a IV-a ca FC Râșnov sau CS Vulcan, pentru Dinamo a venit și timpul primului meci împotriva unui adversar cu nume în fotbalul european. „Câinii” au jucat contra lui Lech Poznan, reprezentanta unei ligi a cărei selecționată divizionară le-a scos fotbalul din cap tricolorilor lui Pițurcă în jocul test disputat sâmbătă, la Malaga (1-4).

Roș-albii au fost văduviți de serviciile lui Nica, Grigore, Alexe și Luchin, convocați la națională, dar rezultatul a fost în favoarea alor noștri de această dată. Elevii lui Cornel Țălnar au fost dornici să demonstreze că viitorul clubului nu depinde doar de bani, ci și de dorința jucătorilor de a ajuta echipa să renască.

Vezi mai jos analiza dinamoviștilor folosiți de Țălnar în meciul cu Lech Poznan:

Bălgrădean – Cu câteva kilograme mai puțin față de prima parte a campionatului, portarul dinamovist nu pare să aibă probleme în a ocupa postul de titular al buturilor dinamoviste. A rezolvat cu siguranță câteva faze în fața polonezilor atunci când  colegii din defensivă au gafat și a fost imperial la mingiile aeriene.

Rus – Polivalent, mijlocașul s-a descurcat excelent și pe postul de fundaș lateral dreapta, în absența lui Nica, convocat la naționala de tineret. Rus pare însă varianta agreată de Țălnar ca titular pentru această poziție.

Scutaru – fundașul nu profită deloc de plecarea la lot a titularilor Grigore și Luchin. Fotbalistul venit de la Timișoara nu a făcut mari greșeli în defensivă, dar nici nu lasă impresia că poate emite pretenții la titularizare.

Dandea – A marcat primul gol al „câinilor”, dar pe faza defensivă a lăsat de dorit. A fost depășit în viteză de atacanții polonezi în duelurile unu la unu și nu pare pus la punct cu pregătirea fizică.

Mușat – Neatent, le-a oferit pe tavă o fază de gol polonezilor. Nu pare a fi omul care să acopere plecarea lui Pulhac, dar norocul său este că rezervele pentru acest post sunt aproape necunoscuți: Crăciun și Burnea.

Filip – Puștiul a fost titularizat de Țălnar în banda dreaptă, în locul accidentatului Cosmin Matei. Iar juniorul a profitat de șansă și a arătat că are personalitate, reușind câteva driblinguri de efect în fața polonezilor. Mai are de lucrat la capitolul maturitate în joc, nu de puține ori el alegând soluții mai puțin inspirate atunci când trebuia să dea drumul balonului.

Munteanu – Veteranul din linia de mijloc a „câinilor” pare că se simte mai bine în formula cu 4 mijlocași și nu în cea în care era pus de Bonetti să interpreteze rolul lui Pirlo. Pasează inteligent și execută extrem de util fazele fixe.

Boubacar – Deși nu este de profesie închizător, africanul este folosit în continuare pe acest post, deoarece Dinamo nu dispune de alte soluții. Chiar dacă nu iese în evidență mare parte din meci, Boubacar are în continuare scăpări, cum a fost și faultul prostesc, din spate, în urma căruia a fost eliminat.

Curtean – Mijlocașul acoperă bine banda stângă și își ajută colegii din atac cu driblinguri și centrări utile. El a dat pasa de la golul lui Dandea și a marcat un super-gol în minutul 77, deși părea ieșit din joc.

Andrei Cristea – Travaliu bun, dar realizări puține. Pare să fie însă unul dintre favoriții lui Țălnar pentru titularizare.

Axente – Atacantul venit de la Timișoara pare decis să profite de plecarea lui Țucudean. Tare pe picioare, Axente a făcut față cu brio în duelurile cu masivii polonezi și a reușit chiar și un gol spectaculos în repriza secundă. Este o soluție bună pentru atacul dinamovist.

Naumovski – Nu a avut prea multe de apărat, dar când a fost cazul, nu a avut replică la golul din lovitură liberă al polonezilor.

Issa Ba – A intrat în locul lui Boubacar și era s-o comită în ultimul sfert de oră, dar a fost salvat de imprecizia polonezilor.

Strătilă – A intrat la pauză, dar a fost aproape inexistent. Spre final, a oferit o pasă de gol pentru Stănescu după o fază de geniu, dar colegul său a fost surprins în ofsaid.

Au mai jucat: Rotariu, Stănescu, Roman, Ioniță, Burnea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×