Rafael Cruz a semnat un angajament cu Ceara, locul 11 în liga a doua din Brazilia. După ce a ratat transferul la Steaua, fundașul în vârstă de 28 de ani a semnat un contract până în vară, iar Yahoo Sports, ediția în portugheză, notează că „jucătorul vrea să uite de frustrarea de la începutul anului 2013 și dorește să revină în top”, cu referire la aventura de la Steaua.
Totuși, imaginea lui Rafael Cruz n-a avut prea mult de suferit, după ce a fost în probe la Steaua. Cei de la Yahoo Sports susțin că „Rafael Cruz a fost împrumut în ianuarie la Steaua. A jucat într-un amical cu FC Basel, dar a avut probleme birocratice cu documentele și s-a întors în Brazilia.”
În realitate, fundașul n-a fost împrumutat oficial la Steaua, documentele fiind aprobate de managerul echipei, care n-are drept de semnătură. Iar „problemele birocratice cu documentele” au fost, de fapt, ordinele lui Gigi Becali, care a refuzat să-l transfere, pe motiv că n-a avut o evoluție strălucită în acel amical cu FC Basel.
În altă ordine de idei, Cruz se mulțumește și cu liga a doua a Braziliei: „Sunt foarte fericit că acest transfer s-a realizat. Este o provocare pe care în întâlnesc în cariera mea și sper să am succes aici. Este o plăcere să port tricoul lui Ceara”, a declarat Cruz, după ce a semnat contraactul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER