Când Iordănescu a spus că Vlad Chiricheș cam greșește în ultima vreme, a avut dreptate deși și-a atras huiduieli. Când Mircea Lucescu îl ceartă toată ziua pe Raț, iarăși are dreptate. Căpitanul Răzvan a fost subțire ca foița de țigară și ne cam doare capul când ne gândim la Budapesta, dar mai ales la Amsterdam. La ora când Raț îi pierdea pe drum pe australieni, pe ArenA aripile olandeze vânturau apărarea Italiei.
În ciuda scorului bun, nu prea avem de ce să țopăim într-un picior. Sunt probleme în apărare, Goian suferă și el, iar alții de același nivel n-avem, meciul cu Polonia ne-a convins de asta. Singurul corespunzător din defensiva aliniată cu Australia a fost Tamaș, fundașul dreapta improvizat, care a centrat, a dat pase lungi și a urcat destul de mult, însă și pe partea lui vor fi alte probleme atunci când pe acea alee se va înființa Dzudzak.
Durerile din apărare sunt violente, oricât de fâșneți am fi în atac. Torje sclipește uneori, dar trebuie să punem mâna la ochi să nu fim orbiți și de strălucirea greșelilor. Maxim merită mai mult de câteva minute, Stancu nu e vârf de meserie, dar marchează. În fața unui adversar destul de ruginit, cu Bresciano uitat de Dumnezeu în activitate și cu portar de 41 de ani, mai merge. Dar nu și cu Ungaria și cu Olanda. Dacă nu se reface Marica, dacă nu-i acordăm atenția cuvenită lui Mutu, dacă nu ne astupăm cu câlți găurile din defensivă, dacă nu alergăm mai mult și dacă nu băgăm piciorul mai bărbătește, nu ne va fi ușor. Această victorie ne ține în viață pe moment, dar ce-ar fi fost fără cele două moment de sclipire ale lui Maxim și Torje?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER