To Bet Or Not To Bet?** A fost sau nu implicat Reghe în mafia pariurilor? ProSport a analizat ciudățeniile din cazul declanșat de declarațiile lui Dinu

To Bet Or Not To Bet?** A fost sau nu implicat Reghe în mafia pariurilor? ProSport a analizat ciudățeniile din cazul declanșat de declarațiile lui Dinu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Patru zile au trecut de când Cornel Dinu a povestit cum l-a salvat pe Laurențiu Reghecampf de răzbunarea mafiei pariurilor din Serbia. Au fost pronunțate două nume: Zoran Petrovic, zis și Zonja, și Mile Jerkovic, presupuși capi ai rețelei. Potrivit spuselor administratorului delegat de la Dinamo, Reghe și alți 3 colegi de la Cottbus, Miriuță, Piplica și Sebok, au luat 200.000 de euro pentru a pierde un meci cu Bayern la trei goluri diferență, rezultatul a fost însă 3-1, iar aranjorii au cerut banii înapoi.

Actualul antrenor al Stelei nu a înapoiat suma și era să fie pedepsit de mafioți care l-au amânat abia după ce Iulian Chiriță, nașul său din prima căsătorie, a intervenit la Cornel Dinu pentru a vorbi în Serbia. Același scenariu a fost povestit de un jurnalist maghiar de investigație, A.G., doar că era vorba despre un meci Hertha – Cottbus care trebuia să se termine egal, dar rezultatul final a fost 2-3. Tot Reghecampf, Miriuță, Piplica și Sebok erau actorii din varianta maghiară, plus Latoundji, numai că ungurul Sebok a fost prins și bătut de mafioții sârbi.

Nu avem de gând să acționăm în vreun fel. Din câte știm, România este singura țară în care subiectul este tratat astfel, drept un mare lucru. Din păcate, toată tevatura asta va lăsa o amprentă negativa asupra lui Energie Cottbus. Asta e, uneori nu poți să schimbi totul
Christian Beeck, director sportiv Energie Cottbus

De la declanșarea cazului, ProSport a observat câteva reacții ciudate din partea celor implicați:

PROCES TĂ‚RĂ‚GĂ‚NAT
Laurențiu Reghecampf, deși a fost ținta unor dezvăluiri grave, care îi pot distruge cariera, nu e decis încă să-i acționeze în judecată pe Dinu și Chiriță. Marți și miercuri, el a anunțat că au depus actele, miercuri seară Ana Maria Prodan a spus că nu vor acționa pe nimeni în instanță, întrucât „în România, nu ai nicio șansă să câștigi un proces de calomnie”. Joi dimineață, Prodan a revenit, chiar dacă declarația a fost ambiguă: „De acum înainte vom da în judecată pe toată lumea!”. Ieri seară, soția antrenorului a anunțat în sfârșit: „Luni dimineață, vom depune actele în instanță împotriva lui Dinu, Chiriță și Martinovic, le vom cere un milion de euro. Ne gândim să dăm în judecată și ziarele de sport, să aflăm și noi cine sunt anonimii care vorbesc despre noi”.

DISCREDITAREA ACUZATORILOR
Deși reacția normală a unei persoane acuzate pe nedrept este de a obține reabilitarea în justiție, soții Reghecampf au declanșat o campanie de denigrare a lui Cornel Dinu și Iulian Chiriță. Primul a fost „bețiv, drogat, nebun”, care „avea o amantă în timp ce soția era pe moarte”. Chiriță, în schimb, a fost numit „sărac care lucrează la betoane”, „a cerut bani ca să nu spună lucruri compromițătoarea despre prima soție a lui Reghecampf”, „a făcut dezvăluirile pentru bani”, „cerea bani de la toată lumea”. În plus, Chiriță susține că a fost amenințat de Reghecampf.

PRIETENI ACTIVAȚI
Pe lângă discreditarea acuzatorilor și tărăgănarea declanșării procesului, soții Reghecampf și-au activat prietenii. Mutu le-a luat apărarea, unul dintre managerii de la Steaua i-a jignit pe Dinu, Chiriță și pe jurnalistul Răzvan Boanchiș, iar Iulian Miu a povestit cum Chiriță i-a cerut bani. Cel mai curios caz este cel al lui Kuzman Babeu, fost fotbalist la Obilici, actual antrenor în liga a treia din Serbia. „Domnul Zonja a fost deranjat de faptul că numele lui a apărut în acest scandal. Eu îi cunosc și pe Dinu, și pe Reghe. O să aflu adevărul de la Zonja și vi-l spun”, a declarat el pentru mai multe ziare și televiziuni. Ispititoare pentru jurnaliști, apariția unui insider în lumea mafiei sârbești a devenit ciudată în momentul în care soții Reghecampf l-au recomandat. Dinu susține că nu a auzit de el, iar ProSport a aflat că Babeu este prieten cu Aurelian Băbuțan, om de încredere al familiei Reghecampf. Aseară, a apărut și Ionela Prodan, mama Ana-Mariei, care a vorbit despre „apucăturile lui Dinu”.

POZIȚIA LUI BECALI
În tot scandalul, George Becali a avut o poziție rezervată, necaracteristică pentru un finanțator care a spus că „Reghecampf este fratele meu mai mic”. Becali a tăcut câteva secunde la Sport.ro, atunci când a fost întrebat dacă e convins că Reghe e complet nevinovat. Ieri, Becali a discutat cu soții Reghecampf, cărora le-a impus să nu mai dea nicio declarație. „E adevărat, ne-a zis asta. Dăunează imaginii clubului”, a confirmat Ana Maria Prodan. În mod normal, Becali ar fi făcut turul televiziunilor pentru a-și apăra antrenorul.

RELAȚIILE CIUDATE ALE LUI DINU
Printre discreditările la adresa lui Cornel Dinu, Ana Maria Prodan a pus o întrebare rezonantă. „De unde îi cunoștea el pe oamenii implicați în mafia sârbească? De ce a tăcut până acum? Asta nu e tăinuire?”. Din propriile declarații, Dinu știa că oamenii la care apelează au legături cu mafia pariurilor, altfel nu i-ar fi sunat. „Nu știam că Mile și Zonja erau implicați direct, am aflat asta mulți ani mai târziu”, a ținut Dinu să nege.

FRF TACE, LIGA VREA TĂ‚CERE
Deloc surprinzătoare, dar în neregulă, este reacția autorităților din fotbalul românesc. De patru zile, Mircea Sandu nu a putut fi contactat de tema dezvăluirilor despre Reghecampf, în timp ce Dumitru Dragomir a avut o reacție demnă de un lider mafiot: „Dacă nu tac, o să iasă cel mai mare scandal din istoria fotbalului românesc”.

DINU VORBEȘTE ȘI DE O AMENDĂ‚
Ieri, Cornel Dinu a vorbit și despre o amendă pe care ar fi trebuit să o plătească Reghecampf și colegii săi, din cauza faptului că nu au returnat banii la timp. „M-am interesat și eu prin Serbia și am primit informații că sârbii nu ar fi recuperat doar cei 200.000 de euro, ci au perceput și o penalizare. Așa e în lumea lor”. Deși administratorul delegat nu a pronunțat nicio sumă, jurnaliștii ProSport au aflat că ar vorba despre o amendă de 300.000 de euro, adăugată celor 200.000 inițiali.

Ok, l-au luat ăia pe Sebok. Dar ce treabă am eu cu el? Nu eram prieteni, nu am mâncat o dată împreună. Dacă mâine îl arestează pe unul care a jucat cu mine în echipă, asta înseamnă că și eu sunt vinovat ca și el!?
REGHE despre SEBOK

Costin Ștucan / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin Zegrean: Mă tem că vor să meargă spre anularea turului 1
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin Zegrean: Mă tem că vor…
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×