Antrenorul Stelei spune că a mers cu fosta soție în Café King din Berlin, locul unde se făceau blaturile din Germania. Mariana Pfeiffer nu-și aduce aminte acest episod
Joi, într-un interviu pentru ProSport, Laurențiu Reghecampf a povestit cum, pe vremea când juca în Germania, s-a întâlnit cu bosniacul Piplica și cu croatul Simunic în Cafe King din Berlin, localul în care, potrivit poliției germane, jucătorii și arbitrii stabileau aranjamentele puse la cale de frații croați Sapina. „Am fost o singură dată cu Piplica și am stat la terasă, nici n-am intrat. O dată. Crede-mă că nu știam cine e patronul barului. Piplica mi-a zis să bem o cafea. Hai! La barul respectiv am fost oricum și cu soția, cu fosta soție, eram cu soțiile”.
Contactată ieri, Mariana Pfeiffer, fosta soție a lui Reghecampf a declarat: „Nu‑mi amintesc de Cafe King, să fiu sinceră. E posibil să aibă un factor important și timpul, dar noi, după meciuri sau în unele zile libere, mergeam să mâncăm la un restaurant, să bem un pahar cu vin sau rămâneam în zona VIP a stadionului, acolo unde președintele de club ne punea la dispoziție și mâncarea, și băutura. Cafea beau rar, de asta spun că nu cred să fi fost într-un loc de genul ăla. Desigur, mă împrietenisem cu câteva dintre soțiile colegilor lui Laurențiu. Dar vorbeam cu un pahar cu vin în față, nu cu un capuccino. M-au băgat în multe declarații, atât el, cât și actuala lui soție. Am fost jignită, acum aflu că am fost și Dumnezeu știe pe unde… Ce mai urmează?”.
În 2005, Reghecampf și Piplica au fost anchetați în Germania pentru că au fost indicați printre fotbaliștii care frecventau localul Café King (foto). Simunic a fost reținut, iar patronii, frații Sapina, au fost condamnați pentru trucarea de meciuri.
Aș prefera dacă, de acum înainte, nu m-ar mai face personaj în poveștile lor. Am un proces cu Laurențiu, nu ar vrea să-l încep și pe al doilea Mariana Pfeiffer, fosta soție a lui Reghecampf
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER