Conducătorul de joc Adi Voinescu (40 de ani), în prezent vicepreședinte la Steaua Baschet, a revenit pe teren după o pauză de opt luni, fiind inclus in lotul echipei pentru cea de-a doua parte a sezonului Ligii I, la meciul de la Brașov cu CSU Cuadriopol aflându-se pe banca tehnică.
Voinescu s-a aflat pe bancă la meciul pe care Steaua Baschet l-a câștigat în deplasare cu CSU Cuadripol Brașov, scor 118-34, însă nu a fost folosit de către antrenorul Mladen Jojic.
„Experiența lui Adi Voinescu ne va ajuta cu siguranță. Nu este important câte minute va juca pe meci, este important că prin experiența sa, atât la antrenamente cât și la meciuri să-i ajute pe ceilalți jucători. Avem o echipă tânără, care poate învăța multe atât din jocul lui Adi cât și din atitudinea sa. Atât timp cât este pe teren, pentru mine este la fel ca oricare alt jucător. Dacă respectă ceea ce i se spune și se pregătește cum trebuie, atunci va putea face parte în continuare din echipă. Daca nu, îl invit să ia loc în fotoliul de vicepreședinte și desigur relația noastră va fi alta”, a declarat pentru totalbaschet.ro tehnicianul Jojic.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER