Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Alexandru Deaconu, a declarat joi, la Casa Fotbalului, că singurele meciuri din returul Ligii I care vor fi arbitrate de brigăzi din străinătate sunt cele ale formației Steaua, cu FC Vaslui, Pandurii Târgu Jiu și Petrolul Ploiești. „Sper că arbitrii sunt pregătiți pentru retur. În acest retur vom mai avea arbitri străini. Singura echipă care și-a menținut cererea este Steaua, la un moment dat, domnul Becali și-a motivat această cerere. Așa că la meciurile Stelei vom mai vedea arbitri străini. Sunt trei meciuri, cu FC Vaslui, Pandurii Târgu Jiu și Petrolul. În tur au fost și lucruri bune, dar și altele pe care trebuie să le îmbunătățim. Dacă aș fi subiectiv, mi-aș dori să văd un arbitru român într-o finală europeană, dar în momentul acesta e foarte greu să se întâmple acest lucru. Așa că mi-aș dori foarte tare ca o echipă românească să ajungă în finala Europa League”, a declarat Deaconu.
Arbitrul Marius Avram speră ca toate echipele din Liga I să renunțe la cererile de a aduce brigăzi din străinătate:
„Abia așteptăm să reînceapă campionatul, și noi ca și fotbaliștii ne-am făcut pregătirea pentru acest an. În fiecare iarnă așteptăm reînceperea emoțiilor de la fiecare meci. Nu sunt meciuri pe care nu aș vrea să le arbitrez, sper ca și cei din Comisia Centrală a Arbitrilor să fie convinși că sunt pregătit să arbitrez orice meci. Sperăm să se mențină climatul de liniște pe care l-am avut în a doua parte a turului și să se renunțe la ideea aducerii arbitrilor străini, pentru că am înțeles că mai e o singură echipă care își menține poziția”.
La Casa Fotbalului se desfășoară Cursul de instruire a arbitrilor și arbitrilor asistenți din lotul pentru Liga 1, organizat de Comisia Centrală a Arbitrilor.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER