Fotbalistul echipei Internazionale Milano, Diego Milito, care s-a accidentat la genunchiul stâng la meciul cu CFR Cluj, din Liga Europa, a fost operat cu succes, sâmbătă după-amiază, la o clinică din Pavia, informează site-ul oficial al clubului italian.
Intervenția chirurgicală s-a desfășurat sub supravegherea șefului stafului medical de la Inter, Franco Combi.
Presa italiană a scris, vineri, că Diego Milito va fi indisponibil până la finalul sezonului ca urmare a accidentării suferite la meciul de joi cu CFR Cluj. Milito, care a părăsit terenul în minutul 10 al partidei din Liga Europa, a suferit o leziune la ligamentul încrucișat anterior și la ligamentul colateral fibular, fiindu-i afectat genunchiul stâng.
Formația CFR Cluj a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), de echipa italiană Internazionale Milano, în prima manșă a 16-imilor de finală ale Ligii Europa. Golurile învingătorilor au fost marcate de Palacio, în minutele 20 și 87.
Returul va avea loc în 21 februarie, de la ora 20.00, la Cluj.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER