Ospăț cu cine?

Ospăț cu cine?
  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-una din interesantele-i aserțiuni recente, Valentin Sinescu, dubitativul antrenor al Astrei, susținea că dacă Steaua e să piardă acest titlu pe care mulți i-l și atribuie deja, îl va pierde numai prin implozie. Prin autodistrugere, adică.

Așa se va disputa returul, în așteptarea eventualei implozii. E greu de spus dacă ea se va produce, dar, presupunând prin absurd că așa va fi, de unde să vină amenințarea? Urmăritoarele tradiționale, Dinamo și Rapid, stau bine înfipte în pluton, măcinate de propriile lor necazuri financiare și pare să nu le ardă, cel puțin deocamdată, de titlu. Pretendentele de dată recentă, CFR și Vaslui, se prezintă slăbite față de trecutul apropiat și, în plus, joacă între ele în prima etapă, deci n-au cum să câștige amândouă, așa că Steaua se va detașa și mai clar măcar de una dintre ele, pentru că e greu de crezut că s-ar putea împiedica la „U” Cluj. Urmăritoarele de circumstanță, Astra și Pandurii, asta și par, niște urmăritoare de circumstanță și-atât. Ar mai fi Petrolul, dar echipa lui Contra pare să-și caute încă vadul, pe care-l va găsi destul de greu, mai ales după despărțirea de Prince Cristea, așa capricios cum era.

Acest tablou obiectiv – citatul e din Nicolae Badea – rezumă un campionat mai subțire decât în trecutul apropiat. Televiziunile deținătoare de drepturi îl vor supralicita, președintele Ligii, la fel, emisiunile de analiză vor continua să împartă planeta în două emisfere. Una, mult mai importantă, a Stelei, și cealaltă, a restului de conviețuitori. Se anunță trei luni de monologuri viguroase, de contraziceri cu aplomb și de afirmații impetuoase, în care vorbitorii vor încerca să acopere prin decibeli tăcerea apăsătoare din iarbă.

Pretențiile de salt calitativ vor fi greu de împlinit, dar avem măcar pretenția, într-un campionat care de mai mulți ani se tot purifică și se tot spală, ca măcar meciurile să fie corecte, iar casele de pariuri să nu-și mai extragă seva dintr-o competiție care în ultimii ani le-a oferit carne din belșug. Dacă suntem curați, aproape că uităm că suntem și modești.

Alin BUZĂ‚RIN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×