„Dacă nu mă dădeam din cale, mă sfărâmau!” Grigoraș a ajuns la concluzia asta și a plecat de la Oțelul în noaptea nunții, lăsând bucatele neatinse și mireasa neîncepută. Picat în mijlocul unui vârtej de o neclaritate candidă, antrenorul a ales calea despărțirii practic înainte de a-și pune semnătura pe vreun meci sau pe vreun rezultat.
Spune în lapidarele declarații de după plecare că nu e un laș. Și chiar nu e. Mandatele lui precedente au fost de la doi ani în sus, adică nu e acel gen de antrenor care vine ca să plece. În general, pe unde-l poartă viața, el se duce ca să rămână. Biografia nu-i cuprinde experiențe de patru-cinci etape urmate de bălăcăreli de alte patru-cinci luni cu foștii angajatori.
Acest episod, cu Grigoraș plecând înainte de a veni, nu definește o persoană sau un club, ci un întreg sistem. În general, când încep negocierile cu un tehnician, totul e lapte și miere. De multe ori, după puțin timp de la semnătură, antrenorii își dau seama că, în cel mai bun caz, noua echipă nu e chiar ceea ce și-au dorit. În cel mai rău caz, pot concluziona că totul e o mare țeapă. Dar de cele mai multe ori trezirea la realitate se produce când e prea târziu, iar antrenorii pot scăpa de calvar într-un singur fel. Plecând.
În cazul particular Galați, probabil că acceptul dat de Grigoraș acum o lună și ceva a avut mai degrabă porniri sentimentale, plus speranța că o parte dintre probleme se vor rezolva până la începutul campionatului. Asta ar fi însemnat să nu existe pericolul sfărâmării pe care Grigoraș l-a invocat. Aici a intervenit luciditatea antrenorului. Dacă se așeza pe bancă la meciul cu Petrolul, bifa a doua echipă antrenată în acest campionat și trebuia fie să rămână pe bară până la sfârșit, fie să rămână și să se chinuie în brațele incertitudiii. Cazul lui Șumudică, semnând cu „U” Cluj pentru o cină grăbită cu pește fiert, e prea proaspăt ca să nu stea mărturie. Spre deosebire de Șumi, Grig a fost inspirat că s-a dus în tribună. A scăpat nesfărâmat și bun pentru altă echipă. Locuri libere se fac, nu-i o problemă!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER