Hizo susține că lovitura lui Cadu îi putea fi fatală jucătorului său, iar fotbaliștii din Liga I alcătuiesc un portret înfiorător al căpitanului de la CFR. LPF a amânat pentru mâine judecarea cazului fundașului portughez
Arpad Paszkany minimalizează intervenția lui Cadu asupra lui Milanov: „Nu a avut intenție, iar bulgarul și-a asumat un risc”
Cele mai dure faulturi văzute în Liga I în ultimii ani au un numitor comun: Ricardo Cadu. Fundașul portughez al CFR-ului și-a făcut un obicei din a-și teroriza adversarii, dar nicio intervenție nesportivă din trecut nu a avut violența celei de luni seară, de la Vaslui. Jivko Milanov, omul pe care Cadu l-a lovit cu piciorul în figură, a pierdut pe loc doi dinți, în timp ce alți trei stau să cadă și, mai mult ca sigur, vor fi scoși. Costurile intervențiilor chirurgicale la care va fi suspus bulgarul de la Vaslui se ridică la 5.000 de euro. Operațiile vor fi efectuate la o clinică din Sofia, acolo unde jucătorul a ajuns chiar în noaptea incidentului.
„Nu l-am văzut pe Milanov” Cadu a încercat pe tot parcursul zilei de marți să se disculpe. Principalul său argument, acela că nu l-a văzut pe Jivko Milanov, pare însă greu de crezut. „Nu a fost intenția mea să îl lovesc pe Milanov! Da, a fost o interveție mai dură, asta recunosc, dar departe de mine gândul de a-i face vreun rău”, a declarat portughezul pentru Mediafax. Viorel Hizo, antrenorul vasluienilor, nu crede în scuzele lui Cadu și consideră că atitudinea acestuia din teren este o consecință a protecției de care lusitanul beneficiază din partea arbitrilor: „Nu e pentru prima oară când face așa ceva! Are 100 de faulturi la fel de dure! Mereu lovește după fluierul arbitrului, mereu face câte ceva. I se permite să facă asta! Mai bine îmi lăsam și eu jucătorii să meargă peste el și să îl calce în picioare”.
„Bulgarul și-a asumat un risc” Chiar dacă Milanov are cu cinci dinți mai puțin în urma loviturii primite de la Cadu, oficialii moldovenilor spun că bulgarul a avut totuși noroc. „Putea să îmi omoare jucătorul!”, e părerea lui Hizo, una împărtășită de mai mulți medici din fotbalul românesc: „Dacă îl lovea cu câțiva centimetri mai jos, se putea întâmpla o nenorocire”. Arpad Paszkany, patronul ardelenilor, sfidează însă opinia generală și minimalizează riscul intervenției jucătorului său: „Cadu nu trebuie crucificat, nu a vrut să lovească! A fost o intervenție imprudentă, tare, puteți să-i spuneți cum vreți, dar nu e corect să fie acuzat într-un asemenea fel. Milanov atacă mingea cu capul într-un loc în care ar fi trebuit să o atace cu piciorul, deci își asumă un risc”.
„Înjură mereu și caută tot timpul să lovească” Pentru a avea o idee cât mai corectă despre duritatea lui Cadu, ProSport a vorbit cu mai mulți fotbaliști care, în ultimii ani, au jucat împotriva căpitanului de la CFR Cluj. Unul dintre ei este Lucian Burdujan, atacant care, în urmă cu trei ani, era călcat pe pulpa stângă de Cadu, deși contactul putea fi evitat cu ușurință: „Nu mai țin minte exact momentul acela, dar știu că de fiecare dată când jucam împotriva lui erau probleme. Înjura mereu, căuta să provoace adversarul în permanență, lovea…”. Alți jucători din Liga I întregesc portretul portughezului: „Să vă uitați cu atenție atunci când sare la cap. Nici nu îl interesează mingea, ci doar să își lovească adversarul. Câți fotbaliști nu au ieșit de pe teren cu capetele sparte în urma unor dueluri cu el sau cu alte lovituri?”. Statistica tristă are și răspunsul: 11, cu tot cu Milanov!.
Cadu ar trebui să fie suspendat până îi cresc dinții la loc lui Milanov Viorel Hizo, antrenor Vaslui
Gravitatea faultului este evidentă, dar eu sunt de părere că Ricardo nu are un suflet atât de hain încât să fie caracterizat de lovitura asta. Cred că nu a vrut să îl lovească pe Milanov Sorin CÎrțu, ex-antrenor CFR
Alte victime ale lui Cadu Arthuro (2008) călcat pe spate cu crampoanele într-un CFR Cluj – Steaua 1-1. Portughezul a scăpat fără cartonaș Miranda (2008) călcat pe mână în Dinamo – CFR Cluj 1-0 Cadu a scăpat iar fără cartonaș Brandan (2009) cot în față primit de la Cadu, Portughezul a scăpat din nou fără a fi avertizat de arbitru Burdujan (2009) călcat pe pulpa stângă, deși conctactul putea fi evitat. Cadu a scăpat nepedepsit. Sânmărtean (2010) a primit un cot în figură din partea lusitanului și apoi a fost lovit și în stomac Arbitrul Robert Dumitru i-a arătat lui Cadu cartonașul galben Viglianti (2010) cot în față primit de la Cadu Gestul nu a fost observat de arbitrul Istan Kovacs Mihai Dina (2010) lovit cu crampoanele în spate, în săritură, de Cadu Portughezul nu a avut nicio intenție să joace mingea, dar, cu toate acestea, nu a fost nici măcar avertizat Cesinha (2010) Cadu i-a spart capul brazilianului Arbitrul nu a dat nici măcar fault Herea (2010) călcat pe cap de portughez. Cadu a primit doar galben Niculescu (2011) lovit cu piciorul în plex de Cadu, a necesitat intervenția Ambulanței
Cartonașele lui Cadu în Liga I Sezonul Galbene Roșii 2006-2007 4 0 2007-2008 7 1 2008-2009 7 0 2009-2010 10 1 2010-2011 9 2 2011-2012 9 1 2012-2013 3 2
E adevărat că stilul meu este puțin mai dur, dar cred că așa joacă fiecare fundaș, nu doar eu. Cred că acesta a fost singurul meu fault pentru care chiar meritam cartonașul roșu Ricardo Cadu, fundaș CFR
Nu vreau să vorbesc despre el… Nu mă interesează! Mai dă-l în… Nu, chiar nu vreau să vorbesc! Claudiu Niculescu, antrenor Damila Măciuca
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER