Respect, Dănciulescu!

Îl respect pe Dănciulescu pentru că el respectă fotbalul ca pe o religie.

Îl respect pe Dănciulescu pentru că își respectă coechipierii, și tineri, și bătrâni, ca și cum aceștia ar fi frații lui de sânge.

Îl respect pentru că își respectă adversarii de fiecare dată când se luptă cu ei pe teren.

Îl respect pentru că îi respectă pe arbitri chiar și când ar trebui să-i înjure.

Îl respect pentru spiritul său de fair-play, pentru dorința permanentă de victorie și pentru că revine mereu în vârf când multă lume îl consideră deja terminat.

Îl respect pentru că mai înscrie încă în derby-uri, deși se apropie de 36 de ani, și cred că o mai poate face încă vreo două-trei campionate.

Îl respect pentru că a reușit să treacă peste o lipsă crasă de respect a fanilor dinamoviști, care l-au înjurat non-stop după revenirea de la Steaua.

Îl respect pe Dănciulescu pentru că nu păcălește fotbalul, nu simulează, nu cerșește penalty-uri.

Îl respect pentru că își respectă familia și pentru că a înțeles că aceasta este esențială pentru dezvoltarea profesională și pentru liniștea psihică a unui fotbalist.

Îl respect pentru fiecare din cele 295 de goluri marcate în toate competițiile și pentru fiecare din cele 499 de meciuri jucate în Liga I, dar și pentru cele din cupele europene sau din Cupa României.

Îl respect pentru discursul său întotdeauna decent, îl respect pentru că nu jignește nici măcar atunci când este jignit.

Îl respect pentru că își respectă meseria și pentru că se respectă pe el însuși.

Îl respect pe Dănciulescu pentru că există.