Ilie Stan și-a criticat dur jucătorii, după ce Concordia Chiajna a pierdut partida cu FC Brașov, scor 2-3, deși ilfovenii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 49.
Tehnicianul Concordiei s-a arătat dezamăgit de erorile făcute în special de jucătorii cu experiență.
„Am făcut o repriză bună, am dominat. Apoi am înscris în startul reprizei secunde. Am făcut însă greșeli elementare. Greșeli de marcaj la faze fixe… Am dormit și am pierdut trei puncte.
Jucătorii cu experiență au fost primii care greșeau. Paraschiv trebuia să vorbească, dar chiar el a fost cel care a greșit.
Acum ne așteaptă un program foarte greu. Jucăm cu Dinamo, cu Astra, cu U Cluj. Trebuie să fim mai responsabili cu meseria noastră.
Acum avem o săptămână să ne pregătim. Important e ca ei să creadă că putem lua puncte cu Dinamo”, a declarat Ilie Stan la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER