Cristi Pustai este un tehnician fericit. Formația sa, Pandurii, a obținut maximum de puncte din două dueluri grele – la Piatra Neamț și azi, cu Vaslui – și devine favorită certă în lupta pentru obiectivul stabilit: calificarea într-o cupă europeană.
„Nu avem cum să nu fim fericiți după acest rezultat. Am întâlnit o echipă foarte bună, care e obișnuită să termine campionatul pe locurile fruntașe. A fost puțină presiune din cauza mizei, dar am învins și ne-am distanțat la 5 puncte de Vaslui. Dar este încă devreme, chiar dacă ne-am consolidat poziția pe podium. Va conta foarte mult parcursul pe care îl vom avea în continuare. Dacă vom reuși să legăm victorii în continuare, va fi perfect.„, a spus cel poreclit „profu’ de mate”, la Dolce Sport, imediat după meci.
Totuși, Pustai a admis că zeița Fortuna a fost de partea gorjenilor în partida din această seară, însă a explicat faptul că astfel de lucruri fac parte din joc. Deși au luat un avans important în disputa cu Vaslui, pentru locul trei, următoarele partide vor arăta cu exactitate care sunt echipele care se vor lupta pentru pozițiile doi și trei.
„Astăzi am avut și noroc, nu doar la golul doi, ci și la ocaziile oaspeților. Chiar și așa, punctele rămân la noi și mâine nimeni nu va mai discuta despre asta. Dacă luăm în calcul și meciurile directe, sunt șase puncte între noi și Vaslui. Ne așteaptă două meciuri grele – Oțelul a câștigat la Cluj și e antrenată de prietenul nostru Grig, în timp ce Iașiul, deși a pierdut ambele meciuri oficiale din acest an, a arătat determinare.„, a mai spus tehnicianul Pandurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER